
Magistrații de la Tribunalul București au hotărât luni, 9 octombrie, să înlocuiască măsura arestului preventiv cu controlul judiciar pentru Miruna Pascu. Această decizie nu este definitivă și poate fi contestată.
„Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei, cu privire la inculpata Pascu Miruna” și „dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Pascu Miruna, la rămânerea definitivă a prezentei, dacă nu este arestată în altă cauză”, se precizează în soluția instanței.
Mama șoferului drogat care a comis accidentul mortal de lângă stațiunea 2 Mai are următoarele obligații:
trebuie să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;
trebuie să informeze organul judiciar dacă își schimbă locuința;
trebuie să se prezinte la organul de supraveghere, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemată;
nu are voie să plece din România decât cu încuviinţarea prealabilă a instanței de judecată;
nu are voie să comunice direct sau indirect cu inculpatii și nici cu martorii din dosar.
Tatăl lui Vlad Pascu, Mihai Pascu, rămâne sub control judiciar „până la o noua verificare a măsurii preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile”, a mai decis Tribunalul București. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Vlad Pascu se află în arest preventiv din 20 august, în urma incidentului în care a condus sub influența drogurilor și a cauzat un accident mortal în apropierea stațiunii 2 Mai, în județul Constanța, soldat cu decesul a doi tineri. Pe 6 octombrie, tânărul de 19 ani a fost trimis în judecată de DIICOT.
Mama lui Vlad Pascu, Miruna Pascu, a fost și ea plasată în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Femeia a fost acuzată că a încercat să șantajeze fosta iubită a lui Vlad Pascu după accident și este suspectată că i-a furnizat droguri fiului ei.
© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1428 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004396 (s)
Comentarii (0)