News Flash:

Luni intra in vigoare TVA de 9% la alimente. Preturile ar trebui sa scada cu 12%

31 Mai 2015
1181 Vizualizari | 0 Comentarii
tva1
Taxa pe valoarea adaugata se reduce luni de la 24% la 9% pentru alimente, bauturi nealcoolice, animale-pasari vii, seminte-plante si ingrediente pentru prepararea alimentelor, iar preturile produselor ar trebui sa scada cu 12%, marii retaileri anuntand ca vor transfera integral diferenta clientilor.
Reducerea TVA este aplicata, in principal, pentru lapte si produse lactate, oua de pasari, animale si pasari vii (domestice) destinate consumului alimentar sau producerii de alimente, carne si organe, peste, crustacee, moluste, miere naturala si alte produse comestibile de provenienta animala, fructe, legume, plante, radacini si tuberculi comestibile, plante vii utilizate ca alimente sau materii prime pentru acestea, cafea, ceai, mate si mirodenii, cereale (cu exceptia celor pentru insamantare) si bauturi nealcoolice.
In aceasta categorie mai intra produsele de morarit si panificatie, care beneficiaza de TVA de 9% din septembrie 2013.
Spre exemplu, daca pentru o bucata de cascaval de 250 grame, cu pretul de 10 lei fara TVA, clientii plateau 12,4 lei cu TVA de 24%, de luni vor plati 10,9 lei, economisind 1,5 lei.
Cota redusa de TVA se va aplica pe tot lantul economic, de la productie pana la vanzarea catre consumatorul final, de catre toti furnizorii, indiferent daca sunt producatori sau comercianti, potrivit normelor de aplicare a masurii fiscale.
Daca un producator agricol vinde fructe unui comerciant, va aplica cota TVA de 9%, la fel ca si comerciantul atunci cand le vinde mai departe, indiferent de destinatia ulterioara a fructelor, fie ca sunt utilizate ca alimente, fie ca materie prima pentru dulceata, compoturi sau productia de alcool.
In cazul comercializarii unor pachete care contin atat produse alimentare (TVA 9%), cat si nealimentare (TVA 24%), la un pret total, se va aplica TVA diferentiat pentru calculul costului, in masura in care bunurile pot fi separate, altfel fiind aplicata TVA de 24% la valoarea totala a pachetului.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1202 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007009 (s)