News Flash:

Liberalii cer demisia ministrului Transporturilor

22 Mai 2018
976 Vizualizari | 0 Comentarii
sova

Deputatul PNL, Lucian Bode, a declarat, marti, ca il invita din nou pe ministrul Transporturilor, Lucian Sova, in Comisia pentru transporturi si infrastructuri pentru a-si depune mandatul din fruntea ministerului, in caz contrar, liberalii anuntand ca vor depune o motiune simpla impotriva lui.
''In sedinta Biroului executiv de azi am luat in discutie reactiile autoritatilor romane dupa scrisoarea doamnei comisar Corina Cretu, adresata celor doi ministri Rovana Plumb si Lucian Sova, respectiv doamnei Dancila. (...) Ii solicit domnului Sova sa se intoarca la comisie unde va fi respectat nu asa cum respecta el membrii comisiei si sa isi depuna mandatul din fruntea ministerului Transporturilor, iar daca nu va raspunde solicitarilor noastre, PNL a decis sa depuna o motiune simpla impotriva ministrului Transporturilor'', a declarat Lucian Bode, dupa sedinta Biroului Executiv.

Lucian Sova a refuzat prima invitatie, sustinand ca toate informatiile cerute de comisie se regasesc pe site-ul Ministerului Transporturilor si ca nu poate onora invitatia, fiind la o conferinta in Germania.

''Ministrul Transporturilor a invitat la minister principalii antreprenori in ceea ce priveste lucrarile de infrastructura, respectiv feroviare. Nu stim public ce anume a discutat si care sunt concluziile respectivei intalniri. In aceste conditii am decis sa il invitam pe domnul ministru Sova la comisie sa dea explicatii cu privire la concluziile intalnirii avute martea trecuta la minister pentru, miercuri, 23 mai. Domnul Sova ne-a transmis ca aprecieaza interesul nostru pentru acest subiect si sa consultam pagina de internet a Ministerului Transporturilor unde vom gasi informatii cu privire la gradul de absorbtie al fonduilor europene in ceea ce priveste Ministerul Transporturilor'', a mai precizat Lucian Bode.
Comisarul european, Corina Cretu, i-a transmis, pe 25 aprilie, premierului Viorica Dancila, ministrilor Lucian Sova si Rovana Plumb, o scrisoare in care isi exprima ingrijorarea cu privire la riscul dezangajarii fondurilor UE, potrivit documentului prezentat, luni, de PNL.

"Ma adresez dumneavoastra cu privire la situatia actuala a investitiilor din domeniul transporturilor, ca parte a Programului Operational Infrastructura Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020. Avand in vedere ca ne apropiem de jumatatea actualei perioade de programare si ca este momentul in care serviciile Comisiei incep pregatirile pentru urmatoarea perioada de programare, sunt extrem de ingrijorata cu privire la planificarea si implementarea proiectelor de infrastructura de transport care sunt cofinantate de Fondul de coeziune si de Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER) in Romania. (...) In acest sens autoritatile romane vor trebui sa acorde o atentie deosebita exercitiilor bugetare pentru doua faza se vor apropia de finalizare iar noile proiecte risca a fi inca in faza de demarare, fara sa genereze cheltuielile necesare", afirma comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, in scrisoarea adresata ministrului Transporturilor, Lucian Sova, ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, si premierului Viorica Dancila.


lucian bode corina cretu lucian sova
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1230 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007481 (s)