News Flash:

Liber la distractie in week-end! Toate partiile din statiunile hunedorene Straja, Parang si Rausor sunt functionale

28 Ianuarie 2017
966 Vizualizari | 0 Comentarii
partia Drumul Rosu
Toate partiile de schi din judetul Hunedoara au fost pregatite pentru iubitorii sporturilor de iarna care si-au propus sa ajunga la acest sfarsit de saptamana in statiunile montane Straja, Parang si Rausor, stratul de zapada fiind cuprins intre 25 si 60 de centimetri, a declarat vineri, pentru AGERPRES, seful Serviciului Public Judetean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. 
In paralel, sunt indeplinite conditiile si pentru practicarea schiului de tura in mai multe zone din masivele Retezat si Parang. 
Stratul de zapada pe partii masoara circa 60 de centimetri in statiunea Parang, 40 de centimetri in Straja si aproximativ 25 de centimetri in statiunea Rausor, din Retezat. 
"Toate partiile au fost pregatite pentru acest sfarsit de saptamana si se prezinta in conditii foarte bune. De asemenea, se poate practica schiul de tura pe vaile din masivele Parang si Retezat pentru ca este mai frig si zapada a inghetat", a aratat Bodean. 
Cele mai cautate zone pentru schi de tura sunt Valea Stanisoarei si Valea Pietrele, din Retezat, in timp ce in Masivul Parang se poate merge din statiunea Parang pana aproape de Varful Carja. In Straja, se poate merge pana pe Varful Mutu, de la partie in sus spre varf. 
Seful Salvamont Hunedoara a precizat ca riscul de avalanse in zona montana este relativ scazut, deoarece zapada s-a stabilizat. 
Salvamontistii vor asigura servicii de permanenta in toate statiunile montane si le recomanda turistilor sa nu plece pe trasee fara sa anunte la refugiile Salvamont din Straja, Parang si Rausor aceasta intentie. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1142 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006715 (s)