News Flash:

Jeremy Clarkson va reveni pe micile ecrane pe 12 iunie

9 Iunie 2015
1182 Vizualizari | 0 Comentarii
Jeremy Clarkson
Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii "Top Gear", va reveni pe micile ecrane, la aproape trei luni dupa ce a fost concediat de grupul BBC, in show-ul de divertisment "TFI Friday", care va fi difuzat de postul de televiziune Channel 4, pe 12 iunie.
Duminica, Chris Evans, un celebru prezentator de radio din Marea Britanie, a generat numeroase speculatii in presa britanica, potrivit carora ar urma sa il inlocuiasca pe Jeremy Clarkson, dupa ce a dezvaluit in emisiunea "Sunday Brunch", prezentata de Tim Lovejoy, ca lucreaza la "un film secret «Top Gear»". Luni, directorii de la BBC au transmis un comunicat oficial in care au precizat faptul ca acel proiect la care lucreaza Chris Evans nu a fost comandat de televiziunea publica britanica, informeaza contactmusic.com.
Din acest motiv, se crede ca proiectul lui Chris Evans va fi un film neoficial, a carui singura legatura cu "Top Gear" va consta in faptul ca il va avea in distributie pe Jeremy Clarkson, care a fost concediat de grupul BBC in martie, in urma unei altercatii cu unul dintre producatorii acestui show TV.
Chris Evans, care a aparut de multe ori in emisiunea "Top Gear", a reactionat in felul urmator dupa o remarca a lui Tim Lovejoy, potrivit caruia proiectul sau "nu mai este atat de secret": "Ba este in continuare (secret), pentru ca nimeni nu stie unde va fi turnat. Vom filma o secventa «Top Gear» cu o companie de productie independenta si vom vedea cum vor decurge lucrurile".
Jeremy Clarkson a glumit la randul sau pe seama filmului "Top Gear", publicand duminica un mesaj pe Twitter: "Saptamana viitoare, voi realiza emisiunea-pilot pentru un show matinal de la Radio 2 cu o companie independenta. Ramane de vazut cum va iesi".
Vineri, pe 12 iunie, Chris Evans va prezenta o emisiune speciala, ce marcheaza a 20-a aniversare a popularului show TV "TFI Friday", pe care l-a prezentat pana la scoaterea acestuia din grila de programe, in decembrie 2000. Jeremy Clarkson va fi invitat special in aceasta emisiune, alaturi de super-grupul rock alcatuit din Liam Gallagher, Roger Daltrey, Ian Broudie si Zak Starkey.
Deocamdata, nimeni nu stie ce se va intampla cu emisiunea "Top Gear", in afara de faptul ca indragitul show TV va reveni in grila de programe a postului BBC anul viitor. Urmatorul sezon al emisiunii ar putea fi prezentat de Richard Hammond si James May, colaboratorii lui Jeremy Clarkson, care au primit oferte de cate 4,6 milioane de lire sterline pentru a semna cu BBC, dupa ce contractele lor au expirat. Platforma online Netflix si posturile de televiziune ITV si Sky incearca sa semneze contracte cu intreaga echipa de productie a emisiunii "Top Gear" .
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1134 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005831 (s)