News Flash:

ICCJ ar putea pronunta astazi prima sentinta in dosarul ANRP al Alinei Bica

29 Mai 2018
869 Vizualizari | 0 Comentarii
alina bica3

ICCJ ar putea pronunta, marti, prima sentinta in dosarul ANRP, in care fosta sefa DIICOT, Alina Bica, si Dorin si Alin Cocos sunt acuzati de fapte de coruptie. Fostul procuror sef al DIICOT este in Costa Rica, alaturi de Elena Udrea, sustinand ca nu poate reveni in Romania din cauza sanatatii.
La ultimul termen in dosarul ANRP de la ICCJ, in care fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, Dorin si Alin Cocos sunt acuzati de fapte de coruptie, procurorul DNA a cerut pedepse cu executare pentru toti inculpatii din aceasta cauza, cu exceptia celui din urma, pentru care a propus suspendarea.

Pentru fosta sefa a DIICOT, Alina Bica, acuzata de abuz in serviciu si luare de mita, procurorul a cerut pedeapsa privativa de liberate orientata spre maximum, adica 10 ani, iar pentru Dorin Cocos, tot pedeapsa cu executare, insa „situate in limite reduse”.

Pentru Oana Vasilescu (fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din ANRP) si Lacramioara Alexandru (fost vicepresedinte al ANAF), pedepsele recomandate au fost tot cu executare, insa orientate spre minimum.
Pentru restul inculpatilor, omul de afaceri Stelian Gheorghe, Crinuta Dumitrean (fost sef ANRP), fostul deputat Catalin Teodorescu, Sergiu Ionut Diacomatu (fost vicepresedinte ANRP), Bogdan Dragos (fost vicepresedinte al ANAF) si evaluatorul Emil Nutiu, DNA a cerut pedeapsa cu executare orientata spre maximum prevazut de lege.

Totodata, reprezentantul Ministerului Public a mai cerut ca toti inculpatii sa plateasca despagubiri in valoare de aproape 300 de milioane de lei, echivalentul sumei de 69 de milioane de euro.

„Solicitam si confiscarea de la Dorin Cocos sumei de zece milioane de euro, pretul traficului de influenta”, a mai spus procurorul.

Decizia judecatorilor in acest caz nu va fi definitiva.

In dosarul "Bica 1" sunt judecati, pentru abuz in serviciu, opt fosti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor - fosta sefa a DIICOT Alina Bica, in calitate de fost reprezentant al Ministerului Justitiei in comisia ANRP, Crinuta Dumitrean, Sergiu Ionut Diacomatu, Catalin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Lacramioara Alexandru, Oana Vasilescu si Dragos George Bogdan. Evaluatorul Emil Nutiu si omul de afaceri Gheorghe Stelian sunt acuzati de complicitate la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave.


iccj diicot alina bica
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1342 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008336 (s)