News Flash:

Deficit de cadre medicale la Spitalul Judetean de Urgenta Timisoara

4 Mai 2014
1400 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara are, în prezent, un deficit de sute de cadre medicale, circa 30% din necesar, neavând resurse financiare pentru a angaja medici specialişti - care în străinătate
ar câştiga mii de euro - şi nici asistente, unele preferând să iasă din sistem din cauza salariilor extrem de mici, de sub 1000 de lei lunar.

Conform medicului Florică Bîrsăşteanu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara, cele mai afectate secţii fiind ATI, Neurologia, Neurochirurgia, Ortopedia şi Maternitatea.

'Avem o mare lipsă de personal. Şefii de secţie de pe Ginecologie sunt foarte îngrijoraţi că le pleacă asistentele. Una dintre moaşele de bază de la sala de naşteri, cu 680 de lei salariu net, şi-a luat lumea-n cap şi le-a spus că nu mai rezistă în sistem. A preferat să devină vânzătoare în butic. Este vorba despre oameni cu experienţă, foarte bine pregătiţi în domeniu, pe care-i pierzi pentru că nu eşti în stare să-i ţii în sistem. Nu mai este motivant pentru ei', a declarat luni pentru AGERPRES medicul Florică Bîrsăşteanu, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Potrivit acestuia, spitalul nu are datorii, ci doar facturi curente de plătit, dar zilnic creşte numărul cererilor de rambursare cu cheltuielile pe care le fac pacienţii, iar instituţia medicală nu are resursele financiare necesare. Întrucât nu poate face angajari cu acordul Ministerului Sanatatii, conducerea unitatii s-a gândit sa angajeze oameni pe baza de PFA (persoana fizica autorizata), dar pentru o asistenta sau o infirmiera este foarte dificil sa faca si activitatea aceasta, care presupune sa-si angajeze contabil sau sa-si duca facturile spre plata.
'Nu este o solutie, deoarece costurile de PFA le-am plati tot noi, spitalul, din banii curenti din care ar trebui sa achitam medicamentele si materialele sanitare', a adaugat Bîrsasteanu.
Rezolvarea poate veni, în opinia sa, doar printr-o finantare corecta a sistemului sanitar, întrucât în prezent tot sistemul de sanatate este 'o minciuna din punct de vedere financiar'.
'Ne furam caciula. Ce simplu este în Occident, unde, pentru toate costurile pe care le are un spital pe un anumit caz, se face un decont la final de relatie cu pacientul, i se da acestuia si i se deconteaza de Casa lui de Asigurari. La noi, pacientii se razbuna în general pe spital, pe furnizor, dar ei nu sunt asigurati la un furnizor, ci la Casa de Asigurari de Sanatate. Ea este responsabila sa acopere aceste costuri, dar Casa da actului medical o valoare financiara mult sub cea reala', a explicat medicul.
Bîrsasteanu nu a putut preciza din ce cauza Casa de Asigurari nu procedeaza la un decont corespunzator - 'fie nu are bani, fie ca se îndestuleaza din banii acestia si alte sisteme sociale', dar, potrivit calculelor sale, venitul mediu net în Spitalul Judetean Timisoara este de 1.380 de lei, considerat extrem de mic, iar salarizarea acopera circa 65% - 79% din bugetul institutiei.
Orice post nou creat presupune aprobarea Ministerului Sanatatii, iar demersurile dureaza pâna la 6-7 luni.
'Avem în spital o instalatie de angiografie interventionala, care necesita si personal înalt calificat. Avem doi colegi instruiti la Paris si Strassbourg (...). Nu-i putem angaja momentan, au facut contracte de voluntariat ca sa poata executa manoperele necesare. Astfel de oameni muncesc dincolo pe 6.000 de euro, doresc sa revina în tara, iar noi nu suntem în stare sa-i ajutam cu mai nimic', a completat Bîrsasteanu.
AGERPRES

b rsasteanu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1156 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005680 (s)