In situatii dificile putem avea nevoie de ajutor. Si cand il obtinem, decidem ca oamenii ne datoreaza ceva. Devenim exigenti, chiar pretentiosi si gelosi. Devenim “un caz dificil” pentru cei care au incercat sa ne ajute.

Cum si de ce se intampla acest lucru? Si oare trebuie sa ajutam oamenii “pana la final”, in ciuda agresiunii si nerecunostintei?

Dorinta de a fi protejat este specifica pentru fiecare dintre noi. Filosoful Gilbert Simondon, in cartea sa “Despre animal si om”, scrie:

“Omul nu are nimic. Este neajutorat, incapabil sa se miste, in timp ce puii deja stiu cum sa-si dobandeasca hrana, iar insectele, chiar daca de abia s-au nascut, stiu cum sa se miste pentru a se ridica in aer. Omul nu stie nimic …

El este nevoit sa invete totul de la zero, traieste multi ani in grija parintilor, pana cand incepe singur sa castige pentru viata si sa depaseasca pericolele ce-l asteapta. In schimb, i s-a dat ratiune, omul este singura fiinta vie care poate sta in picioare si privi cerul “.

Aici, cred ca as adauga – si sa se roage lui Dumnezeu, cunoscandu-l.

Pentru om este dureros si ingrijorator sa constientizeze ca este lipsit de protectie. Acesta este doar un motiv pentru care el vrea sa viseze, nu doar la o doza de ajutor, ci si cum cineva decide in locul lui, iar el sa nu simta aceasta insecuritate in fata vietii. Chiar daca un astfel de om sufera profund, nu-i vei putea da totul.

Pana cand omul nu va construi relatii si protectii mature, el va tinde spre protectie imatura.

Un exemplu este “cautarea mamei atotputernice”. In copilarie copilul crede ca parintii sunt atotputernici. Aceasta etapa vine atunci cand el incepe sa-si dea seama ca laptele si confortul sau confortul si caldura, sunt rezultatul grijii adultilor. Copilul va creste, credinta se va topi, insa ramasitele vor fi intotdeauna cu el.

Toti asteptam o mama atotputernica, un pilon care ne va satisface toate nevoile. Si cand cineva este mai puternic decat noi, aceste fantezii se activeaza. Insa atunci cand “mama atotputernica” ne refuza, “copilul” se infurie.
Intr-o forma mai simpla, ar fi vorba de lipsa de iubire. Insa problema este ca principiul placerii tinde sa devina total. Adica dorinta inconstienta a omului este de a nu simti nemultumirea.

Totusi, orice tensiune si nemultumire reprezinta o mare problema pentru principiul placerii. De aceea, dezvoltarea este intotdeauna frustrare.

“Mama atotputernica” este, de asemenea si indestructibila. Cu ea poti fi crud, sadic si nerecunoscator – ea va suporta. Respectiv, cu cat mai mult sprijinim aceste fantezii la cei pe care ii ajutam, cu atat mai mari sunt atacurile de agresiune provocate.

Si chiar daca cineva reuseste sa fie o “mama ce poate face si este gata pentru tot”, il asteapta o noua dificultate: cel care poate totul, este vinovat pentru tot.