News Flash:

Cristi Borcea, dus la Spitalul Penitenciar Poarta Alba pentru un control medical

18 Aprilie 2014
1369 Vizualizari | 0 Comentarii
Omul de afaceri Cristi Borcea, condamnat în cazul transferurilor de jucători, a fost dus, joi seară, de la Penitenciarul Slobozia la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru un control medical, el având probleme medicale dinainte să fie închis, potrivit unor surse din Administraţia Penitenciarelor. "Persoanele cunoscute cu probleme medicale sunt duse din când în când la controale medicale, care se fac în spitalele din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Nu a fost nimic grav, el nefiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul Penitenciar Poarta Albă", au precizat sursele citate.

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Spital Poarta Albă, din judeţul Constanţa, Cristi Borcea a ajuns joi seară la Constanţa fiind transferat de la Penitenciarul Slobozia, unde îşi ispăşeşte condamnarea de şase ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

"Într-adevăr, a fost adus aici de ieri (joi - n.r.), de la Slobozia. Nu putem spune ce are, şi nici cât va rămâne la Penitenciarul Spital Poarta Albă, pentru că datele pacientului sunt confidenţiale", a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei, Florin Iliescu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1207 (s) | 43 queries | Mysql time :0.010965 (s)