News Flash:

Corpul de Control anunta ca va sesiza Parchetul ICCJ in cazul terenurilor din comuna Nana

15 Aprilie 2014
1303 Vizualizari | 0 Comentarii
Corpul de Control al premierului a trimis Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile din comuna Nana raportul referitor la trecerea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al oraşului Fundulea, precizând că va sesiza Parchetul ICCJ cu privire la anumite fapte considerate ilicite.

"Corpul de Control al Prim-ministrului, ca organ cu atribuţiuni de control, va sesiza organele de urmărie penală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), privind operaţiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârşire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni urmând ca organul de urmărie penală sau, după caz, instanţa de judecată, să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei", se arată în documentul trimis de Guvern, marţi, Comisiei parlamentare de anchetă.

Totodată, în Raport se arată că Primăria Nana a emis 22 de titluri de proprietate, pentru terenuri însumând 218 hectare, fără respectarea legislaţiei în vigoare.

Preşedintele Comisiei Călăraşi, Mihai Fifor (PSD), a declarat, după încheierea şedinţei de luni, că raportul Comisiei va fi gata miercuri, după ce vor fi analizate o serie de documente solicitate de la ANAF. 

 Mediafax.ro

mediafax ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1226 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007912 (s)