News Flash:

Computer Tomograf nou la Spitalul Judetean de Urgenta Resita

26 Ianuarie 2014
1519 Vizualizari | 0 Comentarii
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a fost inaugurat, miercuri, noul computer tomograf, achiziţionat pe fonduri europene de cooperare transfrontalieră, prin proiectul 'Sănătate fără frontiere' derulat împreună cu autorităţile din Pojarevaţ, Serbia. 

Valoarea totală a proiectului este de peste două milioane euro, din care Caraş-Severinul a primit aproape 900.000 de euro, cealaltă parte a banilor fiind primită de către spitalul municipal din Pojarevaţ.

'Investiţia noastră, cei 900 mii euro din fonduri transfrontaliere, reprezintă computerul tomograf, iar partea sârbă a investit banii în finalizarea lucrărilor la maternitatea spitalului. E un exemplu de colaborare transfrontalieră şi nu este singurul, mai avem colaborări de acest gen cu Vârşeţul, cu Pancevo şi vrem să continuăm în acest fel', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde. 

În afara celor 900.000 euro investiţi în aparatura propriu-zisă, CJ Caraş-Severin a mai investit şi alţi 300.000 euro în partea de infrastructură. Astfel, în cei doi ani bugetari, de la preluarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, CJ a investit circa 3,250 milioane euro în această unitate sanitară. 

La inaugurare a fost prezent şi Srecko Bosic, directorul general al Spitalului Municipal din Pojarevaţ. 

'Sunt bucuros că acest proiect derulat de Pojarevaţ şi Reşiţa a ajuns în fază finală pentru spitalul reşiţean. Noi, în partea sârbă, încă suntem în lucrări, dar se vor finaliza în scurtă vreme. Prin acest proiect am demonstrat că putem colabora, că putem face foarte multe, cu ajutorul prietenilor noştri europeni, în toate domeniile importante, astfel încât, să le aducem oamenilor o viaţă mai bună', a afirmat Srecko Bosic.

Prin acest computer tomograf, şi împreună cu RMN-ul achiziţionat de CJ, centrul de imagistică al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa devine unul pe care nu îl au multe alte spitale judeţene din ţară. 'Dacă nu se implica în acest proiect Consiliul Judeţean, nu aveam posibilitatea să finanţăm implementarea lui. În acest fel, am reuşit să arătăm că frontiera nu desparte, ci ne uneşte, cel puţin pe tărâm medical. În aceste condiţii, la Reşiţa se poate diagnostica rapid, cu acurateţe şi variat. Pe de o parte, vine în ajutorul medicilor, care au un diagnostic de certitudine, iar pe de altă parte, în ajutorul pacienţilor, care vor beneficia de un diagnostic rapid', a precizat Dumitru Secăşan, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. 

Potrivit lui Secăşan, acest computer tomograf suplineşte anumite servicii medicale care nu erau posibile până acum la Reşiţa, şi anume bronhoscopia virtuală, colonoscopia, examinarea în detaliu a aparatului reno-urinar, a aparatului digestiv, a celui cardiac, a vaselor de sânge. De asemenea, pune un diagnostic de precizie în patologia oncologică. 

Noul computer tomograf se adresează în primul rând pacienţilor internaţi, însă, se pot adresa pentru investigaţii, cu programare, şi pacienţii din ambulator. AGERPRES

serbia severinul
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1208 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006570 (s)