News Flash:

Ce este un contract de comodat, la ce este utilizat și despre riscurile încheierii unui astfel de contract

24 Noiembrie 2022
798 Vizualizari | 0 Comentarii
avocatbunromania

Încheierea contractului de comodat prevede, conform legislației, obligații atât pentru comodatar, cât și pentru comodant. Aspectele juridice ale contractului de comodat, inclusiv cele care țin de îndatoriri și drepturi, sunt prevăzute în Codul Civil.

<!--[if gte vml 1]>

Un aspect extrem de important ce ține de contractul de comodat și modul de utilizare al acestuia este că el are titlu gratuit. Excepțiile de la această regulă se aplică doar în cazul în care s-au stipulat anumite clauze în contract și numai la finalul perioadei contractuale.

Contractele de comodat pot fi încheiate pentru bunuri imobile, precum casele sau apartamentele, bunuri mobile, cum ar fi cazul utilajelor sau echipamentelor tehnice, autoturisme, contracte de comodat pentru sedii sociale sau puncte de lucru. Fiecare dintre acestea necesită o mare atenție înainte de a fi încheiate pentru că pot prezenta și clauze abuzive sau riscuri, iar pentru a elimina orice eventuală greșeală este recomandat ca contractul de comodat să fie redactat de un avocat cu experiență.

Conform Codului Civil, art. 2156, comodantul poate solicita restituirea bunului în ciuda faptului că termenul contractul nu s-a împlinit, dacă acesta are nevoie urgentă. Astfel, unul dintre cele mai mari riscuri la care vă expuneți este imposibilitatea de folosire a bunului. Pe lângă acesta, la riscurile contractului de comodat se enumeră și:

  • Limitarea în folosință

Odată încheiat contractul de comodat pentru un spațiu cu un anumit scop, comodatarul are obligația de a nu desfășura alte activități decât cele stabilite inițial. În comparație cu contractul de comodat intervine contractul de închiriere care nu te va limita atunci când vei dori să te reorientezi asupra motivului pentru care ai ales să folosești spațiul.

  • Deteriorarea bunurilor

Dacă ai încheiat un contract de comodat și ai oferit unei persoane dreptul de a se folosi de un bun, trebuie să știi că în cazul în care acesta a fost utilizat conform scopului contractual declarat, vei fi direct răspunzător. Conform legislației, comodatarul nu răspunde nici de defecțiunile bunurilor primite în folosință și nici de deteriorarea acestora decât dacă au fost folosite în alt mod decât cel stabilit.

  • Comodatarul trebuie să acționeze ca un proprietar

Așa cum este menționat si în legislație, comodatarul, adică persoana care se folosește de bunul împrumutat, trebuie să se comporte ca proprietarul de drept. Atenția și grija trebuie să fie direct proporționale situației în care i-ar aparține.

Astfel, dacă ești în postura de comodatar și te afli într-o situație de forță majoră, trebuie să știi că vei răspunde de bunul împrumutat dacă vei alege să salvezi un același tip de bun, dar al cărui proprietar de drept ești, având o singură variantă în acel moment.

Durata contractului de comodat

Stabilirea termenului contractului de folosință depinde doar de părțile implicate. Astfel, legislația nu a prevăzut un timp limită, iar dacă nici părțile nu o fac, acesta are caracter permanent.

Contractul de comodat cu caracter permanent aduce un alt risc comodatarului, pentru că i se poate solicita oricând predarea acestuia. Cele mai multe persoane recomandă ajutorul de specialitate din partea unui avocat Timisoara pentru a evita riscurile contractului de comodat.


deteriorarea bunurilor
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1309 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007203 (s)