News Flash:

Carmen Dan: La mitingul PSD voi fi alaturi de colegii mei. Tacerea nu ajuta societatea. Tudorel Toader si-a facut alt program

9 Iunie 2018
879 Vizualizari | 0 Comentarii
dan

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat vineri că va participa la mitingul PSD de sâmbătă, deoarece consideră că tăcerea nu ajută la construirea unei societăţi bazate pe democraţie, subliniind că se va asigura că forţele de intervenţie ale MAI vor proteja participanţii.

„În contextul în care mâine vor avea loc în Bucureşti 14 manifestări publice aprobate de Primăria Generală a Capitalei, vreau să îi asigur pe români că am cerut structurilor Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru gestionarea corespunzătoare a fiecărui eveniment în parte. Toate sunt importante, iar instituţiile statului sunt în slujba tuturor cetăţenilor, motiv pentru care am solicitat ca fiecare acţiune a forţelor de intervenţie să aibă în vedere, cu prioritate, protecţia participanţilor. Am încredere că aşa se va întâmpla!”, a scris ministrul Carmen Dan pe Facebook.

Carmen Dan a mai precizat că îşi va încredinţa propria siguranţă jandarmilor, poliţiştilor şi celorlalţi reprezentanţi ai MAI, care vor fi sâmbătă în stradă.

„La mitingul PSD voi fi alături de colegii mei, întrucât sunt de părere că tăcerea şi indiferenţa nu vor ajuta niciodată la construirea unei societăţi care să se bazeze pe democraţie. Întotdeauna acţiunile care m-au ghidat în viaţă au avut ca pilon principal dreptatea, respectarea legii şi a Constituţiei. Cred cu tărie că este esenţial să ne asumăm răspunderea pentru faptele şi acţiunile noastre, fie că suntem miniştri, procurori, preşedinţi sau simpli cetăţeni!”, a mai scris ministrul de Interne.

Ministrul Justiţiei nu participă la mitingul PSD de sâmbătă, din Bucureşti

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, la Arad, că nu va participa la mitingul PSD de sâmbătă, organizat în Bucureşti, pentru că va fi la Iaşi până duminică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat de către un jurnalist dacă va participa la mitingul PSD din Bucureşti, de sâmbătă, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, la Arad, în cadrul unei conferinţe de presă, că are un alt program.

“Bună întrebare! PSD-ul organizează miting, dar participanţii vor fi probabil cei care doresc să participe sau cei care sunt solicitaţi să participe. Eu, astăzi, (n.r. vineri) voi pleca la Iaşi, unde voi rămâne până duminică. Voi fi la Facultatea de Drept din Iaşi, unde îmi continui activităţile de profesor, dar şi de rector suspendat din funcţie. Prin urmare, cred că am răspuns la întrebare”, a afirmat Tudorel Toader.

Mitingul organizat de PSD va avea loc sâmbătă, 9 iunie, începând cu ora 20.00, în Piaţa Victoriei.

Partidul Social Democrat (PSD) a anunţat că, sâmbătă, 9 iunie, va organiza, în Piaţa Victoriei, între orele 20.00 şi 22.00, un miting împotriva abuzurilor.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la mitingul de protest de sâmbătă vor fi prezenţi între 400.000 şi 600.000 de oameni, de trei-patru ori mai mult decât estimaseră iniţial organizatorii.

”Prezenţa la mitingul de mâine (sâmbătă - n.r.) va depăşi cel puţin de trei patru ori cifrele pe care le-am estimat iniţial”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, după ce, iniţial, estimase o prezenţă de peste 150.000 de oameni.


carmen dan mitingul
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1133 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005243 (s)