News Flash:

ANI: Mircea Diaconu nu poate candida la europarlamentare

12 Martie 2014
1633 Vizualizari | 0 Comentarii
mircea diaconu
ANI precizează că Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile europarlamentare, întrucât prin decizie definitivă s-a stabilit că a fost în incompatibilitate şi astfel are interdicţie de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, respectiv până în 19 iunie 2015. Biroul Electoral Central i-a transmis lui Mircea Diaconu, vicepreşedinte al PNL, că nu-i poate răspunde la întrebarea adresată cu privire la o posibilă candidatură la alegerile europarlamentare, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, în 2012, că a fost incompatibil.

În legătură cu această situaţie, Agenţia Naţională de Integritate arată miercuri, într-un comunicat de presă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis, la 19 iunie 2012, decizie definitivă şi irevocabilă în sensul menţinerii ca legal şi temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator Mircea Diaconu.

Totodată, ANI precizează că, raportat la acest fapt, Curtea Constituţională a opinat, prin decizia 972/2012, că prin "votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a acţionat ultra vires, arogându-şi competenţe care aparţin puterii judecătoreşti" şi a constatat "existenţa unui conflict juridic de natura constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost investită". mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1283 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006840 (s)