News Flash:

Ancheta penala in Hunedoara pentru detinerea de monede vechi descoperite prin sapaturi neautorizate

27 Noiembrie 2013
1390 Vizualizari | 0 Comentarii
Mai multe persoane din judeţul Hunedoara sunt cercetate penal de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, după ce la domiciliile învinuiţilor au fost descoperite în urma percheziţiilor peste o sută de monede vechi între care denari imperiali şi piese din perioada medievală. 

'Cu ocazia acestor operaţiuni au fost recuperate bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional: un lot de 102 monede denari imperiali din argint, şase monede din bronz şi 17 monede medievale din argint. Acestea urmează să fie depuse la Muzeul Naţional de Istorie a României în vederea expertizării', se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, remis marţi AGERPRES.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva mai multor persoane din acest dosar, acestea fiind învinuite de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate, furt calificat şi nerespectarea regimului de protecţie a bunurilor culturale.

Potrivit anchetatorilor, la domiciliile a doi dintre învinuiţi au mai fost descoperite două detectoare de metale, dar şi opt trofee de cerb, cerb lopătar, ţap şi muflon. Acasă la una dintre persoanele anchetate au fost identificate două căprioare ce erau ţinute în captivitate.

muzeul
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1359 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006581 (s)