News Flash:

4 idei pentru un perete-accent într-o bucătărie open space. Cum îl asortezi cu decorul livingului

17 Septembrie 2020
1830 Vizualizari | 0 Comentarii

Peretele-accent este o modalitate ușoară de a adăuga dinamism unei camere. Dar când ai de-a face cu un open-space, cum ar fi o combinație între living și bucătătie, crearea unui perete-accent poate fi dificilă. Nu numai că trebuie să alegi designul potrivit pentru perete, ci trebuie să alegi și locul potrivit pentru accent. Un truc ar fi să te decizi asupra așteptărilor pe care le ai de la un perete-accent în camera ta. Iată patru variante pe care le poți integra în bucătăria ta open-space.

  1. Dacă îți place ideea de open-space și vrei ca fiecare zonă să fie unică, trebuie să începi prin alegerea culorilor. Alege trei culori pentru pereți dintr-un paletar; o nuanță mai întunecată, una medie și una deschisă. Toate trebuie să fie din aceeași „familie”. Acesta este întotdeauna un pariu sigur. De exemplu, dacă optezi pentru galben, ca nuanță principală, alege alte două subtonuri din aceeași familie. O variantă sigură și cool pentru locuințele moderne este montare unui tapet, care arată frumos pe peretele din spatele mesei sau canapelei, de exemplu. Tot ce rămâne de făcut este să te decizi asupra designului de tapet pe care-l dorești. Îndrăznește să fii altfel și vizionează câteva modele curajoase aici.
  2. Un alt truc este să folosești vopsea lucioasă pe toți pereții din open space-ul tău pentru a avea un aspect coeziv și pentru a crea senzația de spațiu mai mare. Peretele-accent trebuie să se remarce prin arhitectura sau caracteristica sa specială, iar cea mai obișnuită abordare în această situație ar fi alegerea unei culori complementare, care va crea un contrast puternic cu restul pereților. Acesta ar fi unul dintre cele mai simple și îndrăznețe moduri de a-ți personaliza designul interior din locuința ta.
  3. Alege un perete-accent din lemn sau piatră pentru bucătăria ta. Plachează un perete întreg sau limitează-te la încadrarea lemnului pe jumătatea peretelui. Arată extraordinar în combinație cu mobila în stil industrial, iar pereții ceilalți îi poți păstra în nuanța alb. Iată câteva idei de bucătării open-space, cu perete-accent. De asemenea, un model geometric pe peretele-accent poate fi o alegere reușită, deoarece acest pattern este în tendințele actuale ale amenajărilor interioare.
  4. Un perete accent nu trebuie să fie neapărat despre culoare, design sau textură. Poți alege să faci ceva mai diferit și să „împodobești” peretele-accent din casa ta cu tablouri și/sau colaje cu fotografii ale celor dragi ție. Este o idee originală, care va atrage toate privirile.

Pereții-accent pot schimba într-adevăr întreaga atmosferă a unei case. După ce îl vei vedea îți vei dori un astfel de perete în fiecare cameră din locuința ta.

Foto: Pixabay

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1194 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006596 (s)