News Flash:

Atenționare meteo!

Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din mai multe regiuni ale țării

3 Ianuarie 2024
139 Vizualizari | 0 Comentarii


Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două atenționări Cod galben pentru ninsori și viscol în zonele montane din Moldova, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia, valabile până vineri dimineața.

Prima atenționare, valabilă în intervalul 3 ianuarie, ora 10:00 - 4 ianuarie, ora 22:00, se referă la Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali (județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș). Aici vor fi precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, iar la altitudini peste 1.700 de metri sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat nou de zăpadă. Se așteaptă acumulări de apă de 25 - 30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

A doua atenționare, valabilă în intervalul 3 ianuarie, ora 10:00 - 5 ianuarie, ora 10:00, vizează Carpații Orientali și Occidentali, precum și vestul Carpaților Meridionali. Aici se prevăd intensificări ale vântului și ninsori viscolite la altitudini de peste 1.700 de metri. Vântul va avea intensificări cu viteze de 60 - 80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși 90-100 km/h și va fi viscol. Totodată, se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze de 45 - 55 km/h, local și în restul teritoriului.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1131 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005189 (s)