Consiliul National pentru Studierea Arhivei Securitatii (CNSAS) a emis o noua adeverinta potrivit careia Traian Basescu nu a fost lucrator sau colaborator al fostei Securitati, dupa consultarea unor note atribuite acestuia privind activitatea sa ca reprezentant al companiei Navrom.
Adeverinta a fost publicata pe site joi, fiind emisa de CNSAS în 22 octombrie 2013.
Verificarea presedintelui Traian Basescu a fost facuta în urma unei cereri din 5 decembrie 2012 a cotidianului Ring, se arata în continutul documentului.
CNSAS a mai emis în 2002, 2004 si 2006 decizii potrivit carora Traian Basescu nu a fost agent/ colaborator al Securitatii ca politie politica, decizia din 2006 fiind mentinuta si în 2009, ca urmare a verificarilor facute cu ocazia alegerilor prezidentiale.
În cadrul ultimei verificari, în urma careia a fost eliberata adeverinta din 22 octombrie 2013, au fost identificate noi documente în doua dosare care nu mai fusesera procesate.
Astfel, într-un dosar de 86 de file, al carui titular este W.R., a fost gasita, la filele 2 - 4, o nota olograf, înregistrata la data de 6 iulie 1988 si atribuita de ofiterul care a înregistrat-o lui Traian B. Totodata, nota este atribuita prin coroborare reprezentantului Navrom în Belgia si Olanda. În cuprinsul notei sunt consemnate tratativele duse în cursul lunii mai 1988 de reprezentantul Navrom cu firma G.
În celalalt dosar, de 26 de volume, ce contine documente privind supravegherea informativa a întreprinderilor românesti si straine care desfasurau activitati de import-export în Portul Constanta, în volumul 21, la filele 334 - 335, a fost identificata o alta nota informativa, dactilografiata, înregistrata pe numele "Traian", la data de 25 septembrie 1989. În cuprinsul acesteia, se explica actiunile întreprinse pe piata de navlosire în cursul anului 1989.
"Documentele citate în cuprinsul prezentei adeverinte se refera la aspecte economice si comerciale specifice postului ocupat la Narom, si nu fac referire la activitati sau atitudini «potrivnice regimului totalitar comunist». De asemenea, din continutul documentelor citate, nu rezulta ca persoana verificata ar fi vizat «îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului»", se arata în adeverinta.
Astfel, lui Traian Basescu nu i se poate atribui nici calitatea de colaborator, nici cea de lucrator al Securitatii, potrivit OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, conform documentului citat.
Lucrator al Securitatii este "orice persoana care, având calitatea de ofiter sau de subofiter al Securitatii sau al Militiei cu atributii pe linie de Securitate, inclusiv ofiter acoperit, în perioada 1945-1989, a desfasurat activitati prin care a suprimat sau îngradit drepturi si libertati fundamentale ale omului, în scopul sustinerii puterii totalitar comuniste", potrivit ordonantei.
Colaborator al Securitatii este "persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat îngradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului", conform aceluiasi act normativ. Mediafax.ro
Comentarii (0)