News Flash:

Ce fel de cancere sunt mai frecvente la femei in functie de varsta lor?

27 Iulie 2018
793 Vizualizari | 0 Comentarii
analize de sange 1

Un cancer depistat in faza incipient are 90% sanse sa fie vindecat. Cauzele pentru care apar nu sunt pe deplin cunoscute, insa factori de risc sunt mostenirea genetica, fumatul, dieta dezechilibrata si expunerea excesiva la soare. 

„Le spun tuturor pacientelor care imi trec pragul ca nu putem spune cu precizie de ce apar cancerele. Ceea ce stim sigur, pana in prezent, este ca mostenirea genetica, fumatul,dieta dezechilibrata, cu multa carne si fara vegetale proaspete, lipsa activitatilor sportive si expunerea indelungata la soare, fara creme de protectie, toate cresc riscul de cancer chiar la varsta tanara. Iar pentru a preveni boala nu ne ramane decat sa adoptam un stil de viata echilibrat si sa mergem regulat la medic“, spune dr. Izabela Condei, medic primar imagistica medicala in cadrul spitalului Onco Card, potrivit adevarul.ro. 
Cancerul de san, cel pulmonar, afectiunile maligne ale colului, dar si cele colorectale sunt cele mai frecvente in randul femeilor din Romania. Insa si varsta este corelata cu aparitia anumitor tipuri de cancer, de aceea specialistii Onco Card au elaborat un program de preventie care tine cont de acest aspect. 

„Depistate in stadiu incipient, multe dintre tipurile de cancer sunt tratabile in 90 la suta dintre cazuri. Tocmai de aceea, toate femeile trebuie sa stie ca preventia primara, adica reducerea factorilor de risc mentionati, trebuie insotita de cea secundara, adica efectuarea regulata a unor teste si analize care pot detecta precoce afectiunile maligne. Acest program complex incepe de la 20 de ani si trebuie sa continue toata viata, daca ne dorim sanatate si longevitate“, adauga medicul.

Cancere care apar mai des intre 20 si 30 de ani 
Intre 20 si 30 de ani, cele mai frecvente tipuri de cancere sunt tumorile germinale, leucemiile si melanomul. Astfel, pachetul de analize destinat preventiei ar trebui sa includa o consultatie de medicina interna, una ginecologica, ecografiile abdominala, de tiroida, de san, testul Papanicolau si teste de sange. „Daca apare vreo suspiciune de boala maligna, putem completa investigatiile cu un consult oncologic, dermatologic sau hematologic, o radiografie toracica, o mamografie, o tomografie sau un examen IRM“. Dupa varsta de 30 de ani, la femei sunt mai frecvente cancerele de san, de col si de piele. Pe langa investigatiile din pachetul 20-30 de ani, specialistii pot recomanda, in cazul unei suspiciuni, efectuarea markerilor tumorali, a celor hepatici, dar si un EKG.

Varsta creste riscul de afectiuni maligne 
„Cu cat inaintam in varsta, numarul analizelor care pot pune in evidenta o eventuala afectiune maligna creste. Astfel, intre 41 si 50 de ani, mamografia, consultul gastroenterologic, cel cardiologic si EKG-ul devin obligatorii si completeaza tabloul investigatiilor de pana la aceasta varsta. In plus, orice suspiciune de boala poate orienta medicul si pacienta catre o ecocardiografie, un test de efort, o endoscopie, o colonoscopie virtuala si o testare pentru tipul de tulpina de HPV“, recomanda dr. Izabela Condei. Dupa varsta de 50 de ani, medicii diagnosticheaza frecvent la femei cancere de san, de colon si de col. Iar pachetul de testari complete care vizeaza detectarea precoce a acestor afectiuni cuprinde o consultatie de medicina interna, una ginecologica, o alta cardiologica, o consultatie ganstroenterologica, ecografiile abdominala, ginecologica, de tiroida, de san, testul Papanicolau, mamografia, colonoscopia virtuala si un EKG. In caz de suspiciune, acestora li se pot adauga alte investigatii. Specialistii recomanda ca acestea sa se faca in centre oncologice cu experienta, unde medicii pot vedea orice modificare maligna in stadiu incipient.


cancer
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006999 (s)