News Flash:

Bine de știut!

Armata Română a anunțat că va organiza, în perioada 14-18 octombrie, exerciţii de mobilizare a rezerviştilor

8 Octombrie 2024
448 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto stiridecluj ro

Armata Română a anunțat că va organiza, în perioada 14-18 octombrie, un exercițiu de antrenament destinat evaluării rezervei.

Conform Ministerului Apărării, aceste exerciții se vor desfășura în județele Buzău și Ialomița, implicând și autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice, precum și operatorii economici din Buzău, având responsabilități în pregătirea economiei și a teritoriului pentru apărare. În 2024, au mai avut loc exerciții de mobilizare a rezerviștilor în aprilie, în județele Brăila și Galați, și în septembrie, în județele Prahova și Dâmbovița.

De asemenea, cetățenii din rezerva armatei cu domiciliul în județele Buzău și Ialomița vor fi convocați la unitățile militare unde sunt repartizați pentru a desfășura activități specifice de pregătire. Ministerul Apărării Naționale menționează într-un comunicat că un exercițiu similar a avut loc în județul Buzău în 2014 și în județul Ialomița în 2012.

În prezent, România dispune de aproximativ 55.000 de rezerviști care pot fi mobilizați în caz de nevoie, însă mulți dintre aceștia au în jur de 50 de ani și nu mai sunt apți pentru luptă.

În Parlament, există un proiect pentru o așa-numită armată de voluntari, care încurajează tinerii să participe la 4 luni de instruire. În cadrul acestui program, doritorii vor avea ocazia să învețe cum să folosească diferite tipuri de arme, să participe la cursuri de orientare în teren, de decontaminare și de prim ajutor.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1446 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005469 (s)