News Flash:

Ansambluri folclorice din Tahiti, Panama, Georgia și multe alte țări, pe scena din Iulius Gardens, în cadrul „Festivalului Inimilor”

5 Iulie 2023
314 Vizualizari | 0 Comentarii
Iulius Town Timisoara Festivalul Inimilor 1920x1080

Obiceiurile și tradițiile populare din 13 țări vor fi prezentate în această săptămână în Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023. Ansambluri folclorice, de pe patru continente, vor veni în inima Banatului în cadrul „Festivalului Inimilor”, iar Iulius Town găzduiește în acest an o parte dintre spectacolele acestora. Evenimentul are loc în mai multe zone din oraș, iar în Iulius Town vor fi momente artistice, în fiecare zi, în perioada 5 - 9 iulie 2023, începând cu ora 17.00.

„Festivalul Inimilor” a ajuns la cea de-a 32-a ediție și, ca în fiecare an, folclorul mondial este sărbătorit în Banat alături de mai multe ansambluri venite din toate colțurile lumii. Astfel, în perioada 5 – 9 iulie, artiști din 13 țări, de pe patru continente, vor susține spectacole în mai multe locații din Timișoara, punând în valoare tradițiile și obiceiurile țărilor de unde vin.

În parcul din Iulius Town, pe toată perioada festivalului, vor avea loc demonstrații artistice ale ansamblurilor folclorice, în fiecare zi, începând cu ora 17.00. Miercuri, 5 iulie, pe scena din Iulius Gardens vor urca Ansamblul „Villa de Madrid” din Spania și Ansamblul „Josè A. Corella”, venit din Panama. Ziua de joi îi aduce pe artiștii Ansamblului „Georgienii Zburători” din Georgia, dar și pe cei din Ansamblul „Hei Show Tahiti`Ori” din Tahiti. Tradițiile balcanice vor putea fi văzute vineri, puse în scenă de Ansamblul „Ivan Velev” din Bulgaria și Ansamblul „Elassonas” din Grecia. Sâmbătă, Ansamblul „Branko Krsmanović” va reprezenta Serbia pe scena din Iulius Gardens, urmat de Ansamblul „Hasad”, Turcia. Reprezentațiile se vor încheia duminică, cu Ansamblul „Laza Nancic” din Serbia și Ansamblul „Eszterlanc” din Timișoara.

În caz de vreme nefavorabilă, toate momentele artistice se vor muta în Iulius Mall.

Sâmbătă, 8 iulie, de la ora 16.00, tot în cadrul „Festivalului Inimilor”, va avea loc un workshop de zumba susținut de ZES Steve Boedt, maestru belgian de zumba, cunoscut peste tot în lume și Claudiu Guțu.

Descoperă folclorul mondial la „Festivalul Inimilor” și bucură-te de spectacol în Iulius Town!

Galerie Foto

Iulius_Town_Timisoara_Festivalul_Inimilor_1080x1080
panama joi georgia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1107 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004904 (s)