News Flash:

Andy Roddick si Kim Clijsters, in Hall of Fame

24 Iulie 2017
1034 Vizualizari | 0 Comentarii
kim clijsters
Americanul Andy Roddick si belgianca Kim Clijsters au fost inclusi sambata, la Newport (SUA), in Hall of Fame-ul tenisului mondial, care recompenseaza cei mai buni si cele mai bune jucatoare din istorie, informeaza AFP. 
Roddick, in varsta de 34 de ani, a petrecut 13 saptamani pe primul loc al clasamentului mondial in 2003 si si-a incheiat cariera in 2012, cu 32 de titluri in palmares dintre care unul de Mare Slem (US Open 2003). 
"Am avut privilegiul sa vad un nivel al tenisului incredibil cu Roger Federer si Rafael Nadal: este ca si cum l-as fi vazut pe Picasso pictand", a explicat el. 
La randul ei, Clijsters (34 ani) a petrecut 20 de saptamani in fruntea clasamentului mondial feminin. Ea a castigat 41 de titluri WTA, dintre care patru de Mare Slem (US Open 2005, 2009 si 2010, Openul Australiei 2011). Jucatoarea belgiana s-a retras initial in 2007, la varsta de 24 de ani, pentru a-si intemeia o familie, dar a revenit in circuit in 2009 dupa doi ani si jumatate de absenta, devenind prima si singura jucatoare din istorie care castiga un turneu de Mare Slem (US Open 2009) beneficiind de un wild-card (invitatie). 
"Trebuie sa multumesc tenisului pentru ca mi-a permis sa-mi realizez visele", a declarat ea. 
AGERPRES

roddick
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1138 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006133 (s)