News Flash:

Analize medicale care se fac pentru a depista afectiunile tiroidei

17 Martie 2016
2594 Vizualizari | 0 Comentarii
tiroida3
Analizele pentru tiroida inglobeaza si functia glandei "mama": hipofiza, dar pot fi strans legate si de alte disfunctii endocrine. In articolul curent vom incerca sa redam, pe intelesul tuturor, cateva informatii de baza. 

Hipofiza reprezinta de fapt glanda care controleaza sistemul endocrin, impulsurile sale fiind strans legate de functiile glandelor din "periferie" dar si de mesajele transmise de sistemul nervos prin hipotalamus.

THS – HORMONUL TIREOSTIMULANT AL HIPOFIZEI

Acest hormon THS "supravegheaza" functia tiroidei in sensul ca o poate stimula sau o poate inhiba.

Interpretare valori TSH – valori crescute

Valorile TSH pot creste:

- Sub influenta unor medicamente:

- Amiodarona, calcitonina, fenitoin etc;

- La gravide se inegistreaza cresteri fiziologice ale TSH-ului;

- Afectiuni hipofizare;

- Afectiuni tiroidiene;

- Administrarea unei medicatii tiroidiene concomitent cu suplimente de calciu si fier;

- Schimbarea brusca a alimentatiei;

- Consumul exagerat de soia etc.

Valori scazute ale TSH:

- Afectiuni tiroidiene;

- Afectiuni hipofizare;

- Stres;

- De asemenea schimbarea brusca a alimentatie, in special in cazul persoanelor care adopta diete drastice, duce la variatia valorilor TSH-ului, atat in minus, cat si in plus;

TSH-ul este sensibil la valorile hormonilor tiroidieni (T3, T4), precum si la hormonul hipotalamic TRH.

DOZAREA HORMONILOR TIROIDIENI

Dozarea hormonilor tiroidieni (T3, free-T4) se face din sangele periferic. Valorile acestor hormoni arata o disfunctie a tiroidei, dar interpretarea lor se face numai de catre un medic endocrinolog, in raport cu valoarea TSH-ului pentru a evolua daca este vorba de factori locali tiroidieni sau daca hipofiza influenteaza anormal functia tiroidei.

Trebuie sa stiti ca atunci cand functia tiroidei este anormala, ar trebui investigata si functia organelor genitale feminine, in special functia endocrina a ovarelor. Exista tulburari asociate de aceea este obligatoriu sa vizitati un medic endocrinolog pentru a putea interpreta in ansamblu patologia, caci bolile endocrine sunt adesea complexe.

ANTICORPII ATPO

Acesti anticorpi "ataca" practic tiroida, este vorba despre un potential risc autoimun. Valorile usor crescute ale anticorpilor ATPO pot arata riscul unei tiroidite autoimune (Hashimoto), insa valorile crescute ale acestora impun prescrierea unui tratament de catre endocrinolog. Semnalele de alarma se trag la valori de peste 100 ale acestor anticorpi ATPO, in functie si de valorile celorlalti hormoni, de rezultatul ecografiei tiroidiene si deci medicul endocrinolog va ghida atent fiecare decizie.

ECOGRAFIA TIROIDIANA

Ecografia tiroidiana poate prezenta o tiroida normala, omogena, sau poate decela o tiroida micronodulara, poate decela noduli tiroidieni (care pot ridica suspiciune de cancer tiroidian), de asemenea poate descoperi chistrui tiroidiene si alte tulburari macroscopice ale tiroidei si tesuturilor din vecinatate.

SEMNE SI SIMPTOME CARE AR TREBUI SA VA RIDICE SUSPICIUNI CU PRIVIRE LA FUNCTIA TIROIDEI:

- Tulburari ale ciclului menstrual;

- Oboseala inexplicabila;

- Slabirea inexplicabila sau luarea in greutate desi meniul si stilul de viata nu prezinta modificari;

- Infertilitate;

- Palpitatii;

- Schimbarea timbrului vocal;

- Tulburari de tranzit intestinal (constipatie sau scaun prea des);

- Modificari la nivelul pielii: fie pielea devine foarte fina si umeda, fie se ingroasa si se inaspreste;

- Despresie sau euforie;

- Tulburari de memorie, de concentrare, de ideatie;

- Intoleranta la frig (hipotiroidie) sau la caldura (hipertiroidie);

Avand in vedere incidenta crescuta a afectiunilor tiroidiene in tara noastra, ar trebui ca la cativa ani sa va reinvestigati functiile tiroidiene, atat prin dozarea principalilor hormoni (TSH, FT4, T3) cat si a anticorpilor ATPO. (sursa:healthy.kudika.ro)

tiroida hipofiza anticorpii atpo ecografia tiroidiana
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1847 (s) | 43 queries | Mysql time :0.039611 (s)