Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 66    0

Impact mortal intre o masina si un autocar. O persoana a murit, trei sunt in stare grava

Accident mortal, luni dimineata, in jurul orei 4.46, la iesirea din Vladimirescu spre Mandruloc. O persoana a murit, o alta a fost grav ranita, iar alte doua au suferit rani usoare dupa ce masina in care se aflau a intrat frontal intr-un autocar in care se aflau aproximativ 30 de pasageri (niciunul nu a fost ranit in urma impactului).
Reprezentantii IPJ Arad au spus ca “soferul unui autoturism marca Audi, un cetatean bulgar in varsta de 51 de ani, circuland din directia Deva spre Arad, pe fondul oboselii, ar fi adormit la volan, a patruns pe sensul opus de mers unde a intrat in coliziune frontala cu un autocar”, scrie tion.ro. In masina se aflau inca alte trei persoane. Dintre acestea, una a fost grav ranita, fiind preluata de o autospeciala SMURD, iar celelalte persoane – ranite usor – au fost preluate de doua ambulante – toti cei trei raniti ajungand la Spitalul Judetean Arad.

Citeste si...

7 Septembrie 2014
 1249    0
7 Septembrie 2014
 1231    0
7 Septembrie 2014
 1539    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu