Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 15 ore
 40    0

VREMEA DE PASTI: Cum va fi in Noaptea de Inviere in Bucuresti si in tara. Luni va fi cea mai frumoasa zi din aceasta perioada

miel 63034700 72097900

În Noaptea de Înviere vor fi între 4 şi 9 grade Celisius în majoritatea regiunilor din ţară, însă nu va ploua, au anunţat metorologii. În prima zi de Paşte vor fi în medie 19-20 de grade, iar luni va fi cea mai frumoasă zi din această perioadă, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius.

Alina Şerban, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a declarat pentru MEDIAFAX că sâmbătă vremea se mai ameliorează sub asepectul precipitaţiilor. Ploile vor mai apărea doar cu caracter local prin nordul teritoriului şi în zonele montane, iar în restul ţării cerul se va degaja, însă, temperaturile vor fi comparabile cu cele de vineri, între 11 şi 20 de grade la nivel naţional.

„Duminică se încălzeşte uşor în regiunile intracarpatice, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, unde la amiază valorile termice vor trece de 20 de grade Celsius, însă, în celelalte regiuni, între 14 şi 20 de grade. De asemenea, va fi vânt în partea de sud a teritoriului. În noaptea de Înviere va fi frumos ca aspect, fără precipitaţii, cu temperaturi situate între 4 şi 9 grade şi 7-8 grade în zona Capitalei”, a mai precizat meteorologul.

Potrivit sursei citate, luni va fi cea mai frumoasă zi din această perioadă cu temperaturi de peste 20 de grade, şi chiar 25 de grade în zonele vestice.

 

Citeste si...

6 Aprilie 2018
 989    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu