Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 48    0

NEPASARE / Cladirea Postei Mari, lasata in paragina

Autoritățile locale doresc să contribuie la reabilitarea Poștei Mari, însă nu au suficiente fonduri. Clădirea Poştei Mari, una dintre cele mai mari clădiri din Timişoara, se află într-o stare avansată de degradare. Deşi se află într-o zonă ultracentrală, clădirea este în proporţie de aproximativ 70 la sută nefolosită.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei imobilul se află în proprietatea Poştei Romane.
„Clădirea aceasta a reprezentat un monument impozant al Timișoarei, centru în care se făcea specializarea și verificarea specialiștilor care lucrau în domeniul poștei și telecomunicațiilor. Primăria o să-l sprijine logistic pe domnul director, care este doritor de a face ceva din clădirea aceea monumentală. Din punct de vedere al ocupării, nici 25% nu este ocupat”, spune viceprimarul Traian Stoia.
Potrivit autorităților locale, clădirea nu a fost reabilitată de peste douăzeci de ani. Cu toate că în ultimii ani au existat cereri pentru cumpărarea unor spaţii din cadrul poştei, acest lucru nu a fost suficient pentru a salva clădirea. Poșta Mare este construită pe cinci nivele, demisol, parter și trei etaje. Are o suprafață construită de 4.426 mp și o suprafaţă desfăşurată de 12. 000 mp. Pentrutimisoara.ro

Citeste si...

7 Martie 2014
 1191    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu