Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 3 ore
 27    0

Zgonea: Am trimis CC opinia conducerii Camerei. Sesizarea PDL privind Guvernul este inadmisibila

valeriu zgonea
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că a trimis CC punctul de vedere al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor faţă de sesizarea PDL şi a deputaţilor neafiliaţi privind Hotărârea Parlamentului de modificare a componenţei Guvernului. "Sesizarea grupului parlamentar al PDL şi a deputaţilor neafiliaţi este inadmisibilă", a precizat Zgonea, pentru MEDIAFAX, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei care a avut loc vineri dimineaţă.

El a reluat precizările legate de prevederile constituţioanle în cazul în care premierul solicită remanierea Guvernului, dar şi precizările făcute cu o zi înainte legate de atribuţiile preşedintelui României în legătură cu depunerea jurământului de către miniştri, chiar în cazul unei sesizări la Curtea Constituţională.

"Există o decizie a Curţii Constituţionale care este foarte clară: obligaţiile Parlamentului în momentul în care unilateral Guvernul decide modificarea structurii şi a componenţei politice. Ştim care sunt limitele noastre. Dacă Parlamentul accceptă cererea Guvernului, atunci adoptă un proiect de hotărâre care se publică în Monitorul Oficial", a mai spus Zgonea.

Şi conducerea Senatului a propus Curţii Constituţionale să respingă sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului şi "nominalizarea de noi membri în Cabinet.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului Cristian Dumitrescu, acest punct de vedere a fost adoptat, vineri dimineaţă, cu şapte voturi "pentru", în majoritate, de membrii Biroului Permanenent al Senatului, reuniţi în şedinţă. Mediafax.ro

Citeste si...

7 Martie 2014
 1455    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu