Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 1 ora
 23    0

Accident mortal in apropiere de Sannicolau Mare

acc timis
Accident grav de circulație, în noaptea de joi spre vineri, pe drumul care leagă Teremia Mare de Sânnicolau Mare. Un tânăr de 28 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina o bornă kilometrică. Șoferul și-a pierdut viața pe loc, iar polițiștii au aflat că nu avea permis de conducere, iar mașina avea aplicate numere false.

Accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, spun polițiștii. Tânărul de 28 de ani circula, la volanul unui autoturism Kia, dinspre Teremia Mare spre Sânnicolau mare, scrie tion.ro. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, mașina a derapat și s-a izbit violent de o bornă kilometrică de pe marginea drumului. Tânărul nu a avut nici o șansă și și-a pierdut viața pe loc.

Trupul neînsuflețit a fost scos din autoturism de pompierii de la descarcerare, iar polițiștii au început o anchetă. Oamenii legii au aflat imediat identitatea tânărului și au descoperit că acesta nu avea permis de conducere. Mai mult, mașina era neînmatriculată și avea montate numere de înmatriculare luate de pe un alt autoturism radiat din circulație. 

Citeste si...

2 Decembrie 2016
 966    0
2 Decembrie 2016
 1620    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu