Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 57    0

Opt persoane au fost retinute in dosarul mitei de la firme de pompe funebre

Opt persoane, între care poliţişti şi un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), au fost reţinute, luni seară, în dosarul mitei de la firme de pompe funebre şi vor fi prezentate Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Potrivit surselor citate, măsura preventivă a fost dispusă date fiind "pericolul social" prezentat de persoanele vizate şi numărul mare de acte materiale, în cazul unora dintre acestea fiind vorba despre 20 de situaţii în care au cerut bani de la firmele de pompe funebre, pentru a-i anunţa despre decese în accidente.

Persoanele vizate în dosarul mitei de la firme de pompe funebre luau de la reprezentanţii acestora între 300 şi 700 de lei pentru fiecare deces semnalat, au declarat anterior reprezentanţii Parchetului Capitalei.

Procurorul Corina Paraschivescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a mai precizat că au fost puse sub învinuire 26 de persoane, între care zece poliţişti, un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), trei reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre, precum şi personal medical. Mediafax.ro

Citeste si...

15 Decembrie 2013
 1193    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu