Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 5 ore
 33    0

Primaria Satu Mare va reabilita termic 500 de apartamente cu fonduri europene

 Aproximativ 500 de apartamente din municipiul Satu Mare vor fi izolate termic în cursul anului viitor, cu fonduri europene, cu sprijinul Primăriei.

Primarul Dorel Coica a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că va semna marţi, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest din Cluj Napoca, un nou contract de finanţare pentru 260 de apartamente, urmand ca lucrările să înceapă în primăvară.

'Maine voi fi la Cluj, semnez încă două contracte pentru încă 260 de apartamente de izolat termic. Primul contract l-am semnat, au fost 160 de apartamente, urmează încă 260 şi ne rămane unul singur, pe care sper să-l semnez pană la sfarşitul lunii acesteia. Atunci o să avem aproape 500 de apartamente finanţate ca să putem în primăvară să începem anveloparea. Şi bineînţeles, depunem alte 500 de dosare', a declarat Coica.

Din totalul cheltuielilor eligibile, 60 % reprezintă sprijin european nerambursabil prin Programul Operaţional Regional, 20% reprezintă contribuţia administraţiei locale şi 20% contribuţia proprietarilor. AGERPRES

Citeste si...

18 Noiembrie 2013
 1288    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu