Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 48    0

Acestia sunt atacatorii de la Charlie Hebdo (FOTO)

Francezul Cherif Kouachi, in varsta de 32 de ani, cautat impreuna cu fratele sau, Said, in varsta de 34 de ani, in ancheta privind atacul comis impotriva saptamanalului Charlie Hebdo, este un islamist cunoscut de serviciile franceze antiterorism, condamnat pentru prima data in 2008.
Nascut la 28 noiembrie 1982 la Paris, de nationalitate franceza si supranumit Abu Issen, Cherif Kouachi a facut parte din "filiera Buttes-Chaumont". Sub autoritatea unui "emir", Farid Benyettou, aceasta filiera permitea trimiterea de combatanti in Irak pentru a se alatura aripii irakiene a Al-Qaida care era condusa in perioada respectiva de Abu Mussab al-Zarqawi.
Retinut chiar inainte de a pleca spre Siria, apoi Irak, el a fost judecat in 2008 si condamnat la trei ani de inchisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.
Dupa doi ani, numele lui a fost citat intr-un poiect de tentativa de evadare din inchisoare a unui islamist, Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului islamic armat algerian (GIA), condamnat in 2002 la inchisoare pe viata pentru ca a comis un atentat intr-o statie de metrou din Paris (statia Musée d'Orsay) in octombrie 1995 (30 de raniti).

Cherif Kouachi era suspectat ca ar fi apropiat de o alta figura a islamului radical francez, Djamel Beghal, care a ispasit zece ani de inchisoare pentru pregatire de atentate. Cherif Kouachi este suspectat de participare la antrenamente cu Djamel Beghal.
Dupa ce a fost inculpat in acest caz, el a beneficiat totusi de neurmarire penala.
Cu capul ras si oval, cu barba rara in fotografia difuzata in noaptea de miercuri spre joi de politie, Cherif Kouachi este cel mai probabil "inarmat si periculos", la fel ca fratele sau, Said, nascut la 7 septembrie 1980, tot la Paris.
Acesta din urma, tot de nationalitate franceza, apare in fotografie cu par scurt negru si o barba nu foarte deasa.
Cei doi frati sunt suspectati ca ar fi comis atacul de la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morti si 11 raniti miercuri. Cartea de identitate a unuia dintre barbati a fost gasita intr-o masina abandonata dupa atac in nord-estul Parisului.
Presupusul complice al celor doi frati, care s-a predat politiei in nord-estul Frantei, Mourad Hamyd, in varsta de 18 ani, este cumnatul lui Cherif Kouachi. El este suspectat ca i-a ajutat pe atacatori. Un martor ocular a mentionat prezenta unui al treilea complice in masina in momentul in care agresorii au fugit.
El s-a predat politiei in orasul Charleville-Mézières "dupa ce a vazut ca numele lui circula pe retelele de socializare", a explicat o sursa apropiata dosarului pentru AFP.
Internauti care se prezinta drept colegii lui de clasa afirmasera anterior pe Twitter ca Mourad Hamyd era cu ei la cursuri in momentul atacului, folosind cuvantul cheie #MouradHamydInnocent.

Citeste si...

8 Ianuarie 2015
 1334    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu