News Flash:

ACS Poli Timisoara, victorie uriasa in deplasare cu Pandurii Targu Jiu

8 Aprilie 2017
1009 Vizualizari | 0 Comentarii
acs
ACS Poli Timișoara a învins-o pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 3-1 (0-1), vineri, în deplasare, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Poli a câștigat trei puncte importante grație superiorității numerice pe care a avut-o în repriza secundă a partidei.

Pandurii a făcut o primă repriză bună, deschizând scorul prin Cătălin Hlistei (25), la prima sa reușită în Liga I.

La scurt timp, oaspeții au avut ocazia să egaleze, după ce Sorin Bușu l-a faultat pe Cristian Bărbuț în marginea careului, însă Octavian Drăghici a executat penalty-ul peste poartă (30).

Gorjenii au rămas în zece oameni în debutul reprizei secunde, când nigerianul Samson Nwabueze (47) a primit al doilea cartonaș galben, ambele pentru lovirea adversarului cu mâna, în încercarea de a proteja posesia.

Poli a reușit să egaleze prin Pedro Henrique (70), rămas singur cu portarul Răzvan Stanca, iar peste două minute a trecut în avantaj, prin golul lui Cristian Bărbuț (72), de asemenea, în situația de unul la unu cu goalkeeper-ul.

Gazdele au rămas în nouă jucători, după ce Cristian Sîrghi, care debutase în minutul 62 la Pandurii, s-a accidentat la umăr și a părăsit terenul în minutul 76 cu salvarea.

Gorjenii au rămas apoi în opt oameni în minutul 84, când Cornel Ene a primit cartonaș roșu pentru fault în postură de ultim apărător. Gabriel Cânu (86) a marcat ultimul gol al oaspeților, după o ieșire greșită a lui Stanca, reluând în plasă cu capul mingea trimisă tot de el în primă instanță în transversală.

Pandurii a pierdut primul său meci din play-out.

În sezonul regulat, Pandurii s-a impus cu 3-1 pe Bega, iar returul s-a terminat la egalitate, 2-2.

CS Pandurii Târgu Jiu — ACS Poli Timișoara 1-3 (1-0), stadion "Municipal" — Drobeta-Turnu Severin

Au marcat: Cătălin Hlistei (25), respectiv Pedro Henrique (70), Cristian Bărbuț (72), Gabriel Cânu (86). 
Octavian Drăghici (Poli) a ratat un penalty în min. 30 (șut peste poartă). 
Cartonașe roșii: Samson Nwabueze (Pandurii, 47), Cornel Ene (Pandurii, 84). 
Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova); arbitri asistenți: Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin), Dragoș Mihai Iliescu (Craiova); arbitru de rezervă: Marian Balaci (Drobeta-Turnu Severin) 
Observatori: Eduard Dumitrescu (Pitești) — CCA, Dan Potocianu (CSM Reșița) — LPF

AGERPRES 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1185 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006278 (s)