News Flash:

38 de percheziții, în Timiș și Arad, la contrabandiști de țigări

21 Mai 2021
706 Vizualizari | 0 Comentarii
perchezitii

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat, joi, 38 de percheziții, în județele Timiș și Arad, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi deținut și comercializat țigarete de contrabandă.

Zece mandate de aducere au fost puse în executare.

Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2020 – mai 2021, persoanele în cauză ar fi achiziționat țigarete, care provin din Ucraina, Moldova și Serbia, pe care ulterior le-ar fi comercializat în județul Timiș.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 34.769 de pachete de țigarete netimbrate, 91.283 de lei și 35 de litri de alcool.

Nouă persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în vederea luării măsurilor legale.

La activități au participat polițiștii inspectoratelor de poliție județene Timiș și Arad, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, polițiști ai S.R.P.T. Timișoara, precum și jandarmi ai inspectoratelor de jandarmi județene Timiș și Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

Cercetările sunt continuate în vederea probării întregii activități infracționale.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1198 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004348 (s)