News Flash:

200 de pisici din rase deosebite vor participa în acest weekend, în Iulius Town, la ediția jubiliară a WCF International Cat Show

31 Ianuarie 2024
149 Vizualizari | 0 Comentarii
1

Magnificats revin în luna iubirii la Iulius Town, în cadrul unei ediții speciale a competiției WCF International Cat Show. În acest weekend peste 200 de pisici, din 21 de rase, vor concura în cadrul jubileului WCF, care sărbătorește 10 ani de la prima ediție din România. Share the love și vino să vezi cele mai aristocrate feline, în Iulius Town!

British Longhair, British Shorthair, Cornish Rex, Devon Rex, Maine Coon, Munchkin, Norvegiana de Pădure, Persana, Ragdoll, Albastru de Rusia sunt câteva dintre rasele de pisici pe care timișorenii le vor putea vedea în Atriumul Iulius Town. Sâmbătă și duminică, 3 – 4 februarie 2024, în intervalul orar 10.00 – 19.00, 200 de exemplare de feline din peste 21 de rase vor concura în cadrul WCF International Jubilee Cat Show. În ambele zile, pisicile vor fi arbitrate atât individual, cât și în ring, iar accesul este gratuit.

Ediția aceasta este una specială deoarece competiția aniversează 10 ani de la prima ediție a WCF International Cat Show din România. Pisicile participante sunt aduse din 8 țări, iar arbitrii internaționali vin din Polonia, Germania, Olanda, Serbia și Croația. Fiind ediție jubiliară, expoziția este pe calendarul internațional cu puncte duble WCT Best CAT pentru participanți, față de expozițiile normale.

Fermecătoare și mai ales iubitoare, pisicile vă așteaptă în luna în care sărbătorim dragostea, la unul dintre cele mai elegante spectacole dedicate lor!

Galerie Foto

2
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1329 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006511 (s)