News Flash:

VREM O CALIFICARE! Romania joaca in aceasta seara cu Finlanda un meci decisiv pentru calificarea la EURO 2016

8 Octombrie 2015
1195 Vizualizari | 0 Comentarii
romania amical
Nationala de fotbal a Romaniei poate face astazi pasul decisiv spre calificarea laCampionatul European din Franta, din anul 2016. Pentru a ajunge la Paris, tricolorii trebuie sa invinga Finlanda, ca sa nu mai stea apoi la mana rezultatelor. Vestea buna pentru Romania este ca partida din aceasta seara se va disputa cuspectatori, cel mai probabil Arena Nationala fiind plina ochi la ora jocului. 

Selectionerul Anghel Iordanescu a dezvaluit ca el si jucatorii nationalei României sunt "încântati" ca meciul cu Finlanda de joi, din preliminariile Euro 2016, se va disputa cu spectatori. "Tricolorii" si staff-ul echipei nationale au salutat decizia UEFA de a permite disputarea jocului România - Finlanda cu suporteri în tribune. Forul fotbalistic European hotarâse initial ca partida sa aiba loc cu portile închise. "Am spus ieri, la conferinta de presa, înainte de a afla decizia UEFA, ca am fi avut nevoie de suporteri pe stadion mai mult ca oricând. Atât eu, cât si jucatorii, am fost încântati sa aflam ca vom juca împotriva Finlandei, un meci foarte important pentru calificarea la Euro, cu suporteri în tribuna. Si mai mare ne-a fost bucuria sa auzim ca stadionul ar putea fi plin la ora meciului! Sper ca baietii sa fie în cea mai buna forma si sa învingem un adversar complicat. Dar cu sustinerea atâtor români, din tribune si, poate, din fata televizoarelor, dorinta jucatorilor de a învinge si de a fi cu un pas mai aproape de Euro va fi si mai mare", a declarat Anghel Iordanescu.

"Ne bucuram ca decizia UEFA a fost suspendata si ca vom avea fanii în tribune. Sper ca la ora meciului sa avem un stadion plin, care sa ne ajute sa câstigam si sa facem înca un pas spre ceea ce ne dorim cu totii: calificarea la Euro!", a spus Razvan Rat. Mesajul lui Gabriel Torje pentru suporterii "tricolorilor" a fost: "Ma bucur enorm pentru toti fanii nostri care ne-au încurajat atunci când stiam ca vom disputa meciul cu Finlanda cu portile închise si care, acum, vor putea fi aproape de noi! Joi, ne dorim un succes pe care sa îl dedicam tuturor românilor care ne-au sustinut în aceasta campanie de calificare la Euro".

Meciul România - Finlanda, din preliminariile Euro 2016, este programat astazi, de la ora 21:45 (in direct la TVR 1 si TVR HD), pe Arena Nationala. Selectionerul Anghel Iordanescu mai are o singura dilema înaintea meciului de mâine, în care va alinia o formula super ofensiva. Selectionerul va folosi, din primul minut al partidei cu Finlanda, nu mai putin de 5 jucatori cu profil ofensiv . 

Tatarusanu, care are un start de sezon excelent cu Fiorentina, va fi titular în poarta, în timp ce linia defensiva va fi alcatuita din Pap, Chiriches, Grigore si Rat. Sânmartean va fi folosit în fata apararii, alaturi de Pintilii, în timp ce asupra trioului ofensiv care îl va sustine pe Keseru apar semnele de întrebare. Stancu va evolua în centru, iar Torje într-una dintre cele doua benzi. Daca Iordanescu se va decide sa înceapa meciul cu Finlanda cu Adi Popa în primul 11, atunci Torje va evolua în stânga. Mai exista varianta în care selectionerul îl va prefera pe Chipciu în locul colegului sau de la Steaua, caz în care Torje ar evolua în banda dreapta. 

Cum va arata România cu Finlanda:
Tatarusanu - Papp, Chiriches, Grigore, Rat - Sânmartean, Pintilii - Ad. Popa, B. Stancu, Torje  - Keseru 
sau
Tatarusanu - Papp, Chiriches, Grigore, Rat - Sânmartean, Pintilii - Torje, B. Stancu, Chipciu  - Keseru 

Grupa F

Ungaria - Irlanda de Nord 1-2 (Priskin 75 / McGinn 81, Lafferty 88), Grecia - Romania 0-1 (Marica 10-pen.), Feroe - Finlanda 1-3 (Holst 41 / Riski 53, 78, Eremenko 82)
Romania - Ungaria 1-1 (Rusescu 45 / Dzsudzsak 82), Finlanda - Grecia 1-1 (Hurme 55 / Karelis 24), Irlanda de Nord - Feroe 2-0 (McAuley 6, Lafferty 21)
Finlanda - Romania 0-2 (Stancu 54, 83), Feroe - Ungaria 0-1 (Szalai 21), Grecia - Irlanda de Nord 0-2 (Ward 9, Lafferty 51)
Grecia - Feroe 0-1 (Edmundsson 61), Ungaria - Finlanda 1-0 (Gera 84), Romania - Irlanda de Nord 2-0 (Papp 74, 79)
Romania - Feroe 1-0 (Keseru 21), Irlanda de Nord - Finlanda 2-1 (Lafferty 33, 38 / Sadik 90+1),Ungaria - Grecia 0-0
Irlanda de Nord - Romania 0-0, Finlanda - Ungaria 0-1 (Stieber 82), Feroe - Grecia 2-1 (Hansson 32, Olsen 70 / Papastathopoulos 84)
Feroe - Irlanda de Nord 1-3 (Edmundsson 36 / McAuley 12, 71, K. Lafferty 75), Grecia - Finlanda 0-1 (Pohjanpalo 75), Ungaria - Romania 0-0
Finlanda - Feroe 1-0 (Pohjanpalo 23), Irlanda de Nord - Ungaria 1-1 (Lafferty 90 / Guzmics 74), Romania - Grecia 0-0

Clasament

1. Irlanda de Nord 8 5 2 1 12-6 17p
2. Romania 8 4 4 0 7-1 16p
3. Ungaria 8 3 4 1 6-4 13p
4. Finlanda 8 3 1 4 7-8 10p
5. Feroe 8 2 0 6 5-12 6p
6. Grecia 8 0 3 5 2-8 3p

La Campionatul European se califica direct primele doua clasate din fiecare grupa împreuna cu echipa de pe locul 3 cu cel mai bun punctaj. Celelalte opt ocupante ale locurilor 3 vor disputa un play-off în dubla mansa.

campionatul european finlanda spectatori arena nationala grupa f
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1177 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004975 (s)