News Flash:

Un tanar din Deta a taiat cauciucurile la mai multe masini parcate. Politistii i-au intocmit dosar penal

9 Decembrie 2020
515 Vizualizari | 0 Comentarii

Politistii din Deta au intocmit dosar penal pe numele unui tanar de 32 de ani, dupa ce acesta a taiat cauciucurile mai multor masini parcate. Pana in acest moment politistii au inregistra 16 plangeri. Individul a mai fost sancționat de jandarmi, la finalul lui noiembrie, după ce a refuzat să poarte mască în sediul Judecătoriei Deta. A susținut că legea 55/2020 este „neconstituțională, promulgată de un mason”.

Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în localitatea timișeană Deta. Tânărul de 32 de ani s-a plimbat prin localitate și a tăiat cauciucurile mașinilor parcate pe care le-a întâlnit în cale.

Marți, peste 100 de proprietari de mașini din Deta au găsit roțile autoturismelor înțepate sau tăiate însă numai 16 persoane au depus plângeri la poliție. Oamenii legii l-au identificat pe autor și l-au dus la sediul poliției pentru audieri.

„La data de 08.12.2020, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Deta au fost sesizați de o persoană cu privire la faptul că, aceasta si-a gasit autoturismul personal care se afla parcat în fața blocului unde locuiește, cu anvelopele înțepate. În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 07/08.12.2020, persoane necunoscute au înțepat anvelopele unui numar de 16 autoturisme parcate pe domeniul public de pe raza orașului Deta. În urma investigațiilor a fost identificat un bărbat, de 32 ani cu domiciliul în Deta, bănuit de comiterea faptelor. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, în continuare acesta fiind cercetat în stare de libertate”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Tânărul de 32 de ani este cunoscut cu probleme psihice, susținător înfocat al AUR și se declară împotriva tehnologiei 5G. Bărbatul nu este la prima întâlnire cu oamenii legii.

În 23 noiembrie a fost sancționat de jandarmii de la IJJ Timiș după ce a intrat în sediul Judecătoriei Deta fără să poarte mască. A primit o amendă de 1.000 de lei și le-a spus jandarmilor că nu este de acord cu prevederile legii 55/2020. Motivul? Este „anticonstituțională, promulgată de un mason”.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1239 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004911 (s)