News Flash:

Tigarile si tutunul cu arome vor fi interzise

25 Februarie 2016
1137 Vizualizari | 0 Comentarii
fumatul
Punerea pe piata a tigarilor si a tutunului rulat cu aroma caracteristica sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi interzisa, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri un proiect de lege care stabileste conditiile pentru fabricarea, prezentarea si vanzarea produselor din tutun si a celor conexe, in scopul preluarii in legislatia nationala a reglementarilor europene si internationale promovate pentru reducerea consumului de tutun, indeosebi in randul tinerilor.
"Prin aceasta lege ne asumam si formal termenul de 20 de mai ca termen de implementarea directivei. Legea merge in Parlament si va intra in dezbatere parlamentara cu acest termen asumat de Guvernul Romaniei", a spus purtatorul de cuvant al Executivului.
Dan Suciu a explicat ca prin proiectul de lege se introduc noi conditii privind ingredientele utilizate in fabricarea produselor din tutun, inscriptionarea si prezentarea produselor din tutun, trasabilitatea, elementele de securitate si comertul transfrontalier la distanta cu produse din tutun si conexe.
El a mai adaugat ca sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate in produsele din tutun, precum si nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotina si monoxid de carbon.
Potrivit noului proiect de lege, va fi interzisa punerea pe piata a tigarilor si a tutunului rulat care au o aroma caracteristica, respectiv un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie.
"Produsele cu aroma caracteristica al caror volum al vanzarilor la nivelul intregii UE reprezinta 3% sau mai mult intr-o anumita categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisa punerea pe piata a tuturor produselor din tutun care contin aditivi speciali, precum vitamine, cafeina, taurina si creeaza astfel impresia ca un produs din tutun are un efect benefic asupra sanatatii sau ca prezinta riscuri mai mici pentru aceasta, dar si a celor care contin arome in capsule, filtru sau in alte caracteristici tehnice", precizeaza si Biroul de presa al Guvernului intr-un comunicat.
Mai mult, ministerul Sanatatii poate adopta si alte reglementari prin care sa interzica vanzarea produselor din tutun sau celor conexe, din motive legate de situatia specifica din Romania, cu conditia ca interzicerea sa fie justificata de necesitatea protectiei sanatatii publice. Mediafax.ro

dan suciu guvernul parlament guvernul romaniei
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1169 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005347 (s)