News Flash:

Strazi inundate la Timisoara dupa furtuna de aseara

3 Iulie 2020
1593 Vizualizari | 0 Comentarii

Furtuna de joi seara a lasat in urma mai multe bulevarde inundate. Apa a patruns si in curti, beciuri si garaje. 250 de pompieri chemati in ajutor.

Norii negri au acoperit cerul la Timisoara in jurul orei 20.00 si, in scurt timp, s-a pornit ploaia torentiala.

Strada Cluj, strada Aries, Bulevardul Rebreanu, o buna parte din strada Musicescu, dar si alte artere din zona de sud a Timisoarei au fost acoperite de ape, dupa ce canalizarea nu a mai facut fata, iar in unele cartiere, grindina a batut minute in sir.

Pe strada 16 Decembrie, un copac s-a prabusit peste o masina, dupa ce a fost smuls de vant din radacini, iar alti arbori s-au prabusit pe strada Timocului si pe Iuliu Grozescu.

O parte din Mosnita Noua a ramas fara curent electric, dupa ce vantul puternic a rupt firele de alimentare.

„În urma ploilor abundente generate de Codul Roșu de fenomene meteo periculoase, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Banat” al județului Timiș a fost solicitat să intervină pentru evacuarea apei din curți, garaje și beciuri pe mai multe străzi din Municipiul Timișoara.

Pentru gestionarea eficientă a tuturor intervențiilor, la sediul inspectoratului a fost activată Grupa Operativă care coordonează forțele din teren.
De asemenea, s-a dispus creșterea capacității operaționale la cele două detașamente de pompieri din Timișoara, astfel peste 250 de pompieri vor interveni până la finalizarea tuturor intervențiilor„, transmit reprezentantii ISU Timis..

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1245 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006315 (s)