News Flash:

Asistenta de la Spitalul CFR din Timisoara, internata cu coronavirus

2 Iulie 2020
1644 Vizualizari | 0 Comentarii

O asistenta din Timisoara a ajuns de urgenta la Spitalul Victor Babes, dupa ce a fost confirmata cu coronavirus. Femeia se afla la serviciu cand a inceput sa se simta rau, iar medicul de garda a identificat imediat simtomele caracteristice bolii.

Asistentei, care lucreaza la Sectia de Medicina Interna, i s-au recoltat probe si a fost trimisa acasa, pana la aflarea rezultatelor. Imediat ce testul a confirmat ca este infectata cu COVID 19, femeia a fost transportata la Spitalul de Boli Infectioase.

„Este o asistenta medicala confirmata cu Sars COV 2. Se afla internata deja la spitalul Victor Babes. S-a prezentat la lucru si a prezentat simptome caracteristice, observate de medicul de garda. S-au recoltat probe si a fost trimisa acasa. In cursul zilei de luni a fost depistata”, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Adela Filipescu, purtatorul de cuvant al Spitalului CFR din Timisoara.

Imediat s-a declansat o ancheta epidemiologica in cadrul spitalului si au fost identificate toate persoanele cu care a intrat in contact asistenta. In plus, reprezentantii Spitalului au anuntat DSP-ul, intrucat femeia mai lucra si in alte doua clinici private.

„In cadrul spitalului s-a declansat ancheta interna. S-au depistat persoanele care au intrat in contact. Au ramas in izolare la domicilliu si se asteapta rezultatele testelor PCR. Asistenta isi mai desfasura activitatea in alte doua locuri de munca, astfel ca a fost notificat DSP si probabil se va extinde ancheta”, a adaugat Adela Filipescu.

Pana acum, niciun alt caz nu a fost confirmat in cadrul Spitalului CFR. Reprezentantii unitatii medicale asteapta rezultatele pentru cei care au intrat in contact cu asistenta infectata.

De asemenea, in cadrul spitalului sunt internati pacientii doar dupa ce trec printr-o perioada de testare, iar rezultatele sunt negative. Si personalul spitalului este triat epidemiologic, la intrarea in tura.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1240 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005365 (s)