Ingrasaminte, hartie, otel... Cresterea preturilor la gaz impinge sectoarele sa isi inchida fabricile din Europa. Temporar? Sau suntem in ajunul unei mari dezindustrializari?

Svein Tore Holsether isi compara sectorul cu industria textila europeana a anilor 1990: in pragul unei relocari majore. De la sfarsitul lunii august, seful Yara, o mare multinationala norvegiana care produce ingrasaminte, a redus productia cu doua treimi la numeroasele sale fabrici europene, inclusiv trei din Franta. Cresterea pretului gazului, care este materia prima (este transformat cu azotul din aer pentru a produce ingrasamant si o serie de produse secundare), le-a facut sa nu mai fie rentabile. „Daca luati ureea [unul dintre produsele din fabricile sale], de exemplu, cand am decis sa inchidem, ne-a costat 2.000 de dolari [2.040 de euro] pe tona pentru a produce si s-a vandut cu 800 de dolari. In Statele Unite, aceeasi tona costa 200 de dolari de produs, iar in Rusia 100 de dolari. Imposibil, in aceste conditii, sa fac fata competitiei”. Si daca fabricile sale, care angajeaza 7.000 de oameni in Europa, nu sunt complet inchise, acest fapt se datoreaza in principal pentru a produce AdBlue, un produs esential pentru camioanele cu motorina, al carui pret a crescut brusc si care ramane profitabil, relateaza Le Monde preluat de Rador.

La o luna de la aceasta inchidere virtuala a activitatilor sale in Europa, Holsether se teme ca prejudiciul ar putea fi ireversibil. „Riscam sa vedem industria noastra stearsa de pe harta in Europa. Nu suntem ca restaurantele, care pot fi inchise temporar pentru a lupta impotriva unui virus si care isi reprimesc ulterior clientii. Pericolul este ca inchiderea devine permanenta. El subliniaza ca fabricile sale ofera „locuri de munca de calitate”, ceea ce devine rar in Europa.

Peste tot pe Batranul Continent, industria suporta socul acestor cresteri istorice ale pretului gazului. Gazele naturale, care servesc ca sursa de energie, dar si adesea ca materie prima, au trecut de la 30 de euro pe megawatt-ora in urma cu un an, la 200 de euro astazi, cu un varf de 350 de euro in august. Aproape peste noapte, multe fabrici, foarte consumatoare de energie si adesea deja neprofitabile, s-au trezit in deficit. Socul este concentrat in Europa, deoarece gazele sunt transportate tot mai greu si preturile sunt diferite in functie de regiune. In Statele Unite sau in Asia, costul acestuia a crescut mult mai putin.

Balanta comerciala

Robin Brooks, un german care este economist-sef al Institutului de Finante Internationale (IIF), o asociatie financiara cu sediul in Statele Unite, considera ca acesta este „cel mai mare soc pentru competitivitatea Europei din anii 1980 incoace”. Dintr-odata, balanta comerciala a zonei euro, care fusese structural pozitiva timp de un deceniu, s-a prabusit. Din ianuarie pana in iulie 2021, balanta a fost de 121 de miliarde de euro in zona euro; din ianuarie pana in iulie anul acesta, a ajuns la −177 miliarde de euro.

„Ne gandim intotdeauna la Europa ca la o regiune cu un excedent comercial. In doua luni, acest lucru a disparut. Este socant”, continua Brooks.

Experienta lui Defontaine ilustreaza acest lucru. Aceasta vasta fabrica din Vendée, care produce piese pentru turbine eoliene, componente auto si aeronautice, sufera din cauza concurentei asiatice. „Inflatia energetica nu este aceeasi la concurentii nostri”, noteaza, cu amaraciune, Eric Jacquemont, seful sau. „In anumite regiuni, producatorii asiatici isi maresc avantajul competitiv”. „Dincolo de incertitudinea pe care aceasta o prezinta propriei fabrici si angajatilor sai, omul vede acolo „un risc real pentru industrie”. Deja, „in ceea ce priveste energia eoliana, investitiile noastre sunt in impas. Pericolul este de a vedea actori francezi si chiar europeni disparand”.

Socul energetic este, desigur, rezultatul razboiului din Ucraina, care a inceput pe 24 februarie, dar s-a declansat cu adevarat in timpul verii, intrucat Rusia si-a incheiat aprovizionarea cu gaze catre Europa. De atunci, fabricile cele mai consumatoare de energie s-au inchis una dupa alta, in multe sectoare: ingrasaminte, sticla, aluminiu, ciment, ceramica, otel etc.

In iulie, productia industriala in zona euro a scazut cu 2,3%

In Olanda, Nyrstar, lider mondial pe piata zincului si plumbului, a decis in august sa inchida temporar topitoria din Budel, langa granita cu Belgia. OCI, din Fransum, langa Groningen, si-a oprit productia de bioetanol. Germania, motorul industriei europene, este puternic lovita. La ArcelorMittal, un furnal din Bremen a fost inchis, iar productia din Hamburg s-a redus. Grupul Hakle, un producator celebru de hartie igienica, a intrat in faliment la inceputul lunii septembrie, in contextul cresterii preturilor la energie si la celuloza de hartie. Uzina chimica SKW Piesteritz din Saxonia-Anhalt, specialist in ingrasaminte si AdBlue, a fost nevoita sa intrerupa productia la jumatatea lunii septembrie. Pe celalalt mal al Rinului, productia de otel a scazut cu 5% de la inceputul crizei energetice, cu 8% in produse chimice si cu pana la 70% in ingrasaminte.

In iulie, in zona euro, productia industriala a scazut cu 2,3%. Cu o intrebare esentiala: exista riscul unui efect de domino, inchiderea unei fabrici putand aduce cu ea falimentul subcontractantilor? In Ludwigshafen, Germania, exemplul gigantului chimic global BASF ilustreaza acest lucru. Complexul chimic este unul dintre cele mai mari din lume si aprovizioneaza intreaga industrie europeana cu compusi chimici. In ultimele saptamani, aproape ca nu a produs amoniac, care nu mai este profitabil. „In trimestrul doi din 2022, costurile suplimentare pentru gaze se ridica la 800 de milioane de euro fata de trimestrul doi din 2021 si chiar 1 miliard fata de cel din 2020”, relateaza Daniela Rechenberger, purtator de cuvant al BASF. Deocamdata, grupul compenseaza prin cumpararea de amoniac pe pietele internationale. „Continuam sa livram clientilor nostri, dar a trebuit sa ne adaptam preturile. Aceasta crestere a pretului are un efect in cascada. Produsele derivate din amoniac sunt omniprezente in viata noastra de zi cu zi: adezivi, cleiuri, rasini, materii prime pentru lacuri, pesticide, ingrasaminte, coloranti, pigmenti, agenti de purificare a gazelor de esapament (AdBlue), explozivi, produse chimice pentru vopsire, aditivi alimentari, sau chiar anumite fibre si materiale plastice destinate automobilului.

Deja concurenta bate la usa: in Statele Unite, unele state, dornice de reindustrializare, incearca sa seduca companiile germane aflate in cautarea unei energii mai ieftine si fara carbon, relateaza un sondaj al cotidianului Handelsblatt. Primele decizii de relocare incep sa apara.

Producatorul de covoare Balta si-a inchis unul dintre site-urile sale din Flandra si a anuntat mutarea partiala a acestei unitati in Turcia: „Costul energiei plus costul salarial facea situatia insuportabila”, spune un purtator de cuvant al companiei.

Uneori, relocarea ramane in interiorul UE: Beaulieu Group, unul dintre liderii mondiali in domeniul pardoselilor, a anuntat mutarea fabricii sale valone de la Comines la Hauts-de-France.

Pana acum, o destinatie preferata pentru relocarea unei fabrici era Europa Centrala, care a devenit curtea din spate a industriei germane. Nu insa si de data aceasta, pentru ca si acolo preturile la energie sunt in crestere. Principala fabrica de aluminiu slovaca, Slovalco, detinuta de Norwegian Norsk Hydro si cel mai mare consumator de energie electrica din tara, s-a inchis temporar. In Romania si Slovenia, unitatile de productie de aluminiu si-au redus semnificativ capacitatea. Iar intreg sectorul este sub amenintarea inchiderilor permanente. „Europa va fi nevoita sa importe aluminiu din tari precum China sau Rusia”, a subliniat Milan Veselý, directorul Slovalco, care ar trebui sa concedieze 300 de persoane pana la sfarsitul lunii septembrie.

In asteptarea unui calm ipotetic pe piata gazelor, ce pot face companiile? In Suedia, grupul lider de gatere suedeze, Vidar, monitorizeaza zilnic pretul energiei electrice si isi ajusteaza productia in consecinta. Altii au putut sa anticipeze. Gigantul finlandezo-suedez de prelucrarea lemnului Stora Enso, de exemplu, este autonom cu peste 70% din punct de vedere energetic, datorita reciclarii deseurilor din productia sa: biomasa folosita pentru a produce caldura si electricitate.

Dar multe companii nu au nici timpul, nici banii sa se reinventeze in mijlocul unei crize. In fata situatiei de urgenta, autoritatile publice inmultesc planurile de ajutor. Germania tocmai a anuntat un sprijin de 200 de miliarde de euro (peste un an si jumatate), ale carui detalii raman neclare, dar care va stabili un plafon pentru pretul gazelor intr-o anumita limita de consum. Marea Britanie a plafonat in mod similar pretul energiei, pana la 30 de miliarde de lire sterline (33 de miliarde de euro) numai pentru afaceri si peste sase luni. In Franta, scutul de pret a fost extins la intreprinderile mici.

Comisia Europeana trebuie sa prezinte propuneri in cadrul unui summit programat pe 6 si 7 octombrie pentru a reduce cresterea preturilor la gaze. Cincisprezece tari, inclusiv Franta, cer un plafon de pret cu ridicata, dar in prezent se confrunta cu opozitia din partea Germaniei, Tarilor de Jos si Austriei. Totusi, pozitiile par sa se apropie: intr-un forum comun, ministrii economiei francez si german, Bruno Le Maire si Robert Habeck, pledeaza pentru „sprijin financiar substantial si eficient (...) deschis tuturor companiilor care sunt profund afectate de cresterea vertiginoasa a preturilor”. Potrivit acestora, este vorba de „prevenirea unei crize pe termen lung cu inchideri, falimente si somaj”.

Pe langa acest sprijin public, care face posibila atenuarea crizei, ceea ce este mai rau poate abia urmeaza. „Deocamdata avem inchideri temporare, dar capacitatile de productie raman pe loc”, relativizeaza Brooks, de la IIF. ”Si nu este vorba de a ingropa industria germana. Sectoarele cu risc reprezinta 82% din consumul de energie industriala, dar abia 23% din locurile de munca”, subliniaza institutul economic Ifo. „In Germania, productia de volum este mai ales in scadere. Pe de alta parte, valoarea adaugata bruta evolueaza mult mai bine”, subliniaza economistul Gabriel Felbermayr, de la institutul austriac WIFO. Asta inseamna ca tara reuseste sa intre in segmentele industriale, unde marjele sunt si mai mari. Este totusi usor sa ne imaginam scenarii intunecate, in care criza persista si industria europeana sufera permanent din cauza energiei scumpe.

In acest caz, conchide Brooks, „sunt posibile schimbari structurale si o oarecare dezindustrializare” la nivel european.