Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea buzoiană Puiești, elev la un liceu din Râmnicu Sărat, a fost înjunghiat miercuri spre joi noaptea de un consătean. În urma loviturii primite în zona inimii tânărul și-a pierdut viața. Potrivit primarul localității Puiești, Florin Leaua, "agresorul era cunoscut cu grave afecțiuni psihice". De asemenea, acesta a precizat că tânărul era elev la Liceul Ștefan cel Mare din Râmnicu Sărat.
Incidentul s-a petrecut la barul din comună, iar conflictul a izbucnit spontan. După primirea loviturii, victima a fost transportată la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat unde a decedat.
AGERPRES
Comentarii (0)