News Flash:

Simona Halep poate reveni pe primul loc WTA mai repede decat se astepta. Decizia neasteptata luata de Wozniacki

6 Februarie 2018
1138 Vizualizari | 0 Comentarii
simona halep china

Daca lucrurile vor decurge normal, Halep va face din nou rocada cu Wozniacki in varful ierahiei mondiale. Recuperarea coroanei de lider mondial ar trebui sa fie doar o chestiune de timp pentru Simona, dupa ce jucatoarea din Danemarca a facut o alegere riscanta.
Wozniacki a facut o alegere extrem de surprinzatoare si nu s-a inscris la turneul Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), care se va desfasura intre 19 si 25 februarie! Sportiva nordica va pierde 305 puncte saptamana respectiva, ramanand descoperita in fata Simonei, care nu trebuie sa apere niciun punct in acea perioada. Halep, aflata momentan la 349 de puncte in spatele liderului, nu si-a anuntat nici ea participarea la Dubai, insa pana atunci mai este de disputat turneul de la Doha, la care romanca are de asemenea un as in maneca.

Decizia Carolinei de a nu merge la Dubai ii ofera Simonei un plan de rezerva. Halep va pleca in pole position pentru locul 1 la Doha (12-18 februarie), intrucat Wozniacki are de aparat si acolo 585 de puncte. In clasamentul live, constanteanca isi va devansa rivala inca din prima zi a turneului, "Caro" fiind obligata sa ajunga in finala pentru a nu fi pe minus. Practic, Simona isi permite chiar si un rezultat mai slab decat Caroline la Doha pentru a fi sigura de revenirea pe locul 1, care s-ar produce inevitabil in timpul turneului de la Dubai.

Wozniacki a ajuns in aceasta situatie din cauza sistemului de punctaj al tenisului profesionist, care te obliga sa iti egalezi perfomantele reusite anul precedent pentru a nu ceda puncte. Ea a disputat finala de la Doha anul trecut, apoi s-a calificat in ultimul act si la Dubai, in timp ce Halep nu a participat la niciuna dintre cele doua competitii. Danezei ii va fi aproape imposibil sa repete performantele din 2017, dupa ce a acumulat foarte multa oboseala, inclusiv din cauza parcursului din 2018. Ea a trecut de Simona Halep in finala de la Australian Open, scor 7-6, 3-6, 6-4.
Mai exista si sansa ca Wozniacki sa solicite un wild card la Dubai, dar acest lucru este foarte putin probabil, tinand cont ca liderul WTA nu mai dispune de suficiente resurse fizice. Mai degraba Halep ar putea juca la turneul din Emirate gratie unei invitatii, lista publicata de organizatori cuprinzand deocamdata doar sase nume din Top 10: Elina Svitolina (Ucraina, 3 WTA), Garbine Muguruza (Spania, 4 WTA), Karolina Pliskova (Cehia, 5 WTA), Caroline Garcia (Franta, 7 WTA), Angelique Kerber (Germania, 9 WTA) si Julia Goerges (Germania, 10 WTA).

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1112 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004510 (s)