Vorbeam cu cineva zilele trecute care a aflat cu ceva timp in urma ca are cancer si se lupta cu boala. Imi spunea: „Parinte, nu-mi vine sa cred cand privesc in urma la cum mi-am trait viata. Daca as putea da timpul inapoi, m-as bucura de toate lucrurile marunte din viata pe care in orbirea mea nu le vedeam atunci. Mi-as asculta mai mult sufletul si as trai fiecare clipa cu intensitate maxima. As darui mai mult parinte, si as cere mai putin de la viata. Nu mi-as mai irosi energia pe fleacuri si nu m-as mai plange din orice, dramatizand totul. De cand am aflat ca am cancer sunt tot mai prezent, mai constient, mai impacat cu mine insumi, mai grabit sa traiesc, caci imi dau seama abia acum ca a trai urmatoarea ora este un privilegiu, un dar pe care nu am stiut niciodata sa-l pretuiesc. Acum imi strang mai mult in brate sotia, copilul, mama, fratele si le spun cu ochii in lacrimi mereu ca ii iubesc si ma rog la Dumnezeu sa se faca voia Lui. Parinte, daca la inceput il uram pe Dumnezeu pentru aceasta boala, am realizat ca nimic nu a fost intamplator. Cancerul mi-a schimbat viata si am invatat multe lucruri despre limitele mele, despre credinta, despre viata si iubire. Nu ma mai intereseaza a avea, ci a fi!”

Gandindu-ma din nou la acel suflet, mi-am amintit de un cuvant care spunea ca toate le putem invata, numai suferinta nu. Credem ca stim ce e suferinta, ca nu mai putem avea surprize, ca am mers pana la capat. Da de unde! Suferinta e vesnic noua, mereu variabila, orisicand proaspata. Insa cred ca totul nu e sa invingi, totul e sa lupti pana la capat; aici e mangaierea, aici e cununa, aici e jertfa. Sa fii iubit de Dumnezeu si sa iubesti pe Dumnezeu inseamna a suferi… “Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia”. (Matei 5,4)

Hristos e cel mai intim cu noi, mai intim decat noi insine. Eu nu ma cunosc la fel de bine cum ma cunoaste El si nu tin la mine asa cum tine El. Hristos vrea ce e mai bine pentru noi. Nici noi nu vrem atat bine, cat bine ne vrea El. Daca noi vedem doar aici si acum, Domnul vede in perspectiva, stie ce voi face in viitor, vede si cunoaste ceea ce eu nu pot patrunde. Si ce este interesant ca nu ne da mai mult decat putem duce. Hristos e cel mai bun prieten al nostru si ar trebui sa vorbim cu El ori de cate ori simtim liber, deschis si sincer. Nimeni nu poate cat poate Hristos si nimeni nu ma poate duce de mana asa cum o face El. […]

Dumnezeu, Tatal nostru Cel din ceruri, ne iubeste mult iar noi trebuie sa invatam ce inseamna cuvintele “Faca-se Voia Ta” cea sfanta si nu pofta mea cea egoista. Dumnezeu are pedagogia Lui pe care nu o putem intelege. El le aseaza pe toate atat de minunat si armonios incat chiar traiesti din plin sentimentul minunii, numai ca noi nu avem rabdare. De ce nu intelegi, oare, suflete, ca daca Dumnezeu te pierde pe tine, nici ingerii nu-i sunt consolare ?!