Rugaciune catre toti Sfintii, pentru mijlocire la Judecata de Apoi
Cine nu va plange pentru mine, care pentru o desfatare marunta am dispretuit Imparatia Cerurilor, nesocotind focul cel nesfarsit? Dedandu-ma patimilor, mi-am pierdut vrednicia sufletului si m-am facut asemenea dobitoacelor necuvantatoare.

Ma odihneam oarecand, imbogatit cu dumnezeiestile daruiri, iar acum am indragit saracia patimilor. M-am instrainat de virtuti, plecand in tara cea departata a patimilor. Sunt mai mult mort decat viu, si mica este farama de viata ramasa in mine. Dupa ce m-am facut astfel de bunavoie, nici ochii nu mai pot sa mi-i inalt catre Domnul Cel Milostiv. Plangeti, Cuviosilor si Dreptilor, pentru mine, cel cuprins de patimi si de pacate. Plangeti, nevoitori ai infranarii, pentru mine, lacomul cu pantecele si iubitorul de desfatari.

Plangeti, cei milostivi si ingaduitori, pentru mine, cel nemilostiv si amarator.
Plangeti, cei ce ati placut inaintea lui Dumnezeu, pentru mine, cel ce am facut placul oamenilor.
Plangeti, cei ce ati dobandit blandete, pentru mine, cel manios.
Plangeti, cei smerit cugetatori, pentru mine, cel semet si trufas.
Plangeti, cei ce ati dobandit neagonisire apostoleasca, pentru mine, impatimitul de cele materiale si impovaratul de lacomia averilor.

Plangeti, cei ce ati iubit plansul si ati urat rasul, pentru mine, cel ce am iubit rasul si am urat plansul.
Plangeti, cei ce pastrati in cuget Judecata de dupa moarte, pentru mine, care zic ca imi aduc aminte de Judecata, dar ale carui fapte arata cu totul alta. Rugati-va, Sfintii lui Dumnezeu, pentru sufletul inviforat de toate felurile de patimi: cu ce puteti, ajutati-mi, Sfintii lui Dumnezeu!

Stiu ca daca Il veti ruga pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, din marea bunatatii Lui vi se va darui voua totul – si dupa cum El este iubitor de oameni, asa si voi, cei rugati de mine pacatosul, nu treceti ruga mea cu vederea, fiindca singur n-am indraznire, din pricina multimii pacatelor. Lucrul vostru, Sfintilor, este sa mijlociti pentru pacatosi; al lui Dumnezeu este sa-i miluiasca pe cei deznadajduiti.

Rugati-L dar, Sfintii lui Dumnezeu, pe Imparat pentru rob; rugati-L pe Pastor pentru oaie; rugati Viata pentru cel mort, ca sa trimita mana de ajutor si sa intareasca smerit sufletul meu in neputintele lui.

***

Cum va arata pacatosul la Judecata de Apoi?

Primavara a adus viata, imbracaminte noua si podoabe pentru toata imparatia plantelor. Unele raman insa tot in golatatea si uraciunea cea de iarna. Pentru ce? Pentru ca intru ele s-a stins viata launtrica, s-a pierdut putinta de a primi hrana, de a respira aer si a-si pune in miscare sevele lor. Iata, deci, icoana adevarata a omului pacatos, care ne arata cum va fi acesta in ziua Invierii obstesti!

Aruncati-va privirile asupra orisicarei gradini veti voi: intr-insa, cu sosirea primaverii, totul s-a innoit, infloreste si miroase frumos; iar unele ramuri si unii arbori care, in timpul iernii nu si-au pastrat viata launtrica, acum sunt goi, uscati, morti si intuneca cu prezenta lor stralucirea celorlalti arbori.

Primavara a adus viata, imbracaminte noua si podoabe pentru toata imparatia plantelor. Unele raman insa tot in golatatea si uraciunea cea de iarna. Pentru ce? Pentru ca intru ele s-a stins viata launtrica, s-a pierdut putinta de a primi hrana, de a respira aer si a-si pune in miscare sevele lor.

Iata, deci, icoana adevarata a omului pacatos, care ne arata cum va fi acesta in ziua Invierii obstesti! Si el, in mijlocul schimbarii si prefacerilor necontenite ale materiei, va ramane intreg, deoarece firea omeneasca este nepieritoare si nemuritoare. Insa pacatosul va fi asemenea arborelui uscat sau mort. Cand, pe pamantul cel nou, sub noul cer, totul va invia si se va lumina, el se va arata mort cu duhul, urat cu trupul si va avea soarta arborelui uscat.

Nici un gradinar nu sufera multa vreme ca gradina sa sa fie slutita – primavara mai ales – de pomii cei uscati, apoi cu atat mai vartos Gradinarul cel ceresc nu va ingadui ca pacatosii, prin prezenta lor, sa stalceasca Raiul desfatarii celei vesnice! Si El va porunci sa se adune pomii si ramurile uscate si sa fie aruncate in focul cel vesnic. Zicem vesnic, caci sub cerul cel nou si pe pamantul cel nou toate vor fi vesnice.

Cum si prin ce putem inlatura de la noi aceasta grozava soarta? Vadit lucru ca nu prin curatia si sfintenia noastra, caci unde este omul care sa nu greseasca? Atunci prin ce? Prin credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Carui daruri se acopera toate nedreptatile noastre si prin al Carui Sange se spala toate pacatele noastre! Prin cainta sincera pentru pacatele noastre, unita cu parasirea tuturor deprinderilor noastre rele si a tuturor faptelor intunericului!

Prin rasplatirea dupa putinta a nelegiuirilor si strambatatilor noastre cu fapte bune izvorate din dragoste si smerenie! Iata drumul ce duce la pamantul cel nou si sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este si nici nu poate sa mai fie.
Surse: Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni scoase din facerile Sfantului Efrem Sirul si asezate dupa randuiala Psalmilor lui David; Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii.

preluat de pe ortodoxia