News Flash:

Romania a invins Canada in Fed Cup si va juca pentru accederea in Grupa Mondiala

11 Februarie 2018
939 Vizualizari | 0 Comentarii
irina begu moscova

Romania a invins Canada, duminica, in primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, dupa ce jucatoarea de tenis Irina Begu a intrecut-o pe Katherine Sebov cu 6-2, 6-4 si a ridicat scorul general la 3-0, duminica, in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, iar echipa noastra va juca in barajul pentru accederea in Grupa Mondiala.

Begu (27 ani, 37 WTA) s-a impus dupa o ora si 25 de minute in fata unei adversare de 19 ani, care ocupa locul 319 WTA. Sebov a inlocuit-o duminica pe Carol Zhao, invinsa sambata de Sorana Cirstea.

Irina Begu a dominat-o destul de clar pe Sebov, dar a gresit destul de mult, mai ales in setul al doilea, cand si adversara si-a ridicat nivelul. Irina s-a desprins la 4-0 in primul set, iar apoi fiecare jucatoare si-a facut serviciul, Begu castigand cu 6-2. In actul secund, Begu a avut 2-0 si 3-1, dar Sebov a revenit si a reusit sa restabileasca egalitatea, 3-3. Irina a facut un nou break si apoi si-a fructificat serviciul, ajungand la 5-3, Sebov s-a apropiat la 5-4, dar Begu a incheiat conturile cu 6-4.

In conditiile in care soarta intalnirii este decisa, ultimul meci de simplu, dintre Sorana Cirstea si Bianca Andreescu, nu va mai avea loc, urmand sa se dispute doar partida de dublu, intre perechile Ana Bogdan/Raluca Olaru si Gabriela Dabrowski/Katherine Sebov.

Sambata, in primele meciuri de simplu, Sorana Cirstea (38 WTA) a castigat cu scorul de 6-2, 6-2 in fata jucatoarei canadiene Carol Zhao (138 WTA), iar Irina Begu s-a impus cu scorul de 6-3, 6-7 (4), 6-2 in fata jucatoarei de origine romana Bianca Andreescu (173 WTA).

Romania are acum trei victorii din tot atatea meciuri cu Canada. Echipa noastra a mai invins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, in aprilie 2015, gratie acestei victorii promovand in Grupa Mondiala. Romania mai are o victorie in fata Canadei, in 1983, la Zurich, 3-0 in primul tur al Grupei Mondiale.

In barajul pentru Grupa Mondiala a Fed Cup vor evolua formatiile care au pierdut in primul tur al grupei de elita si echipele castigatoare in primul tur al Grupei Mondiale II, meciurile urmand sa aiba loc pe 21 si 22 aprilie.
AGERPRES


irina begu katherine sebov
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1266 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005908 (s)