RETIM demarează o nouă campanie trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 1 Rural a județului Timiș.
În colaborare cu ADID Timiș, RETIM va desfășura această acțiune în perioada 31 octombrie – 29 noiembrie, în următoarele localități: Bucovăț, Parța, Variaș, Sânandrei, Săcălaz (inclusiv Beregsău Mic și Beregsău Mare), Șandra, Iecea Mare, Mașloc (inclusiv Alioș), Pișchia, Fibiș, Cărpiniș, Cenei, Checea, Foeni, Otelec (inclusiv Iohanisfeld), Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez (inclusiv Hodoni și Bărăteaz), Biled, Giulvăz și Peciu Nou (inclusiv Diniaș și Sânmartinul Sârbesc).
Cine poate preda deșeuri voluminoase?
Cetățenii din localitățile enumerate anterior pot depune, gratuit și prin aport voluntar, deșeurile voluminoase în containerele special amenajate la punctele de colectare, conform programului specificat în tabelul de mai jos.
Ce se poate preda în cadrul acestei campanii:
Mobilier: comode, mese de cafea, mese de toaletă, mese decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, covoare, carpete, preșuri, canapele, paturi, dulapuri;
Obiecte sanitare: suporturi pentru prosoape, lustre, tablouri, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace pentru vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
Mobilier de birou: birouri, scaune, banchete, saltele, oale, ceasuri, perdele, draperii, dulapuri de baie;
Obiecte mari de folosință îndelungată: calorifere din fontă, calorifere din aluminiu, uși, tocuri de uși și tocuri de geamuri (fără sticlă);
Jucării mari, fără componente electrice.
Ce nu se poate preda în cadrul acestei campanii:
Nu se acceptă alte categorii de deșeuri, cum ar fi: deșeuri reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, periculoase din menaj, textile;
De asemenea, nu se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere etc.).
Pentru detalii despre desfășurarea acestei campanii, vizitați www.retim.ro și www.adidtimis.ro/stiri.
În plus, operatorii serviciului Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 și 19:00.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1419 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006208 (s)
Comentarii (0)