
Proiectul de reabilitare a bulevardului Cetății din Timișoara, finanțat din fonduri europene, a devenit primul din România care a fost contractat și integral plătit. În plus, este primul proiect din Europa finalizat pe această axă de finanțare. Acest lucru a fost posibil deoarece primăria a finanțat inițial lucrările din bugetul local al Timișoarei și a finalizat proiectul înainte de a primi rambursarea prin noul Program Regional Vest.
Primarul Dominic Fritz a subliniat că Primăria Timișoara dispune de resursele necesare pentru a realiza astfel de proiecte. De asemenea, a menționat că multe dintre marile lucrări nu sunt finanțate din fonduri europene, ci din bugetul orașului.
”Noi am început proiectul înainte de a exista această linie de finanțare. Primăria a plătit din fonduri proprii lucrarea. Ne permitem sa împingem anumite proiecte și sa recuperam. De altfel, în acest moment, 70% finanțările pentru proiectele orașulu isunt realizate din fonduri europene restul din fonduri proprii. Propriul nostru buget ne permite sa înaintăm aceste lucrări pe banii noștri. Vreau sa subliniez ca prosperitatea Timișoarei, depinde de Bruxelles, de banii europeni. Banii pe care ii primim în acest ciclu, dacă vor mai exista acești bani, contează foarte mult”, a afirmat Dominic Fritz la conferința de închidere a proiectului de reabilitare a bulevardului Cetății.
El a ținut să precizeze că efectele acestei modernizări sunt clare.
”În perioada de funcționare de la terminarea lucrărilor, un număr de 6,5 milioane de pasageri au folosit liniile de tramvai care circulă pe acolo, adică oameni care nu mai folosesc mașina. Sunt oameni care merg la lucru, la școală”, a mai spus Fritz.
Primarul a observat o îmbunătățire semnificativă a calității aerului în zonă. Mai exact, au fost instalați mai mulți senzori URAD, iar după finalizarea lucrărilor, indicatorii măsurați de acești senzori au înregistrat valori pozitive. Succesul proiectului a fost recunoscut și de Sorin Maxim, șeful Agenției de Dezvoltare Regională Vest. Totuși, el a subliniat necesitatea unei mentenanțe adecvate a proiectului, evidențiind că lipsa întreținerii infrastructurii este o problemă majoră în România, inclusiv în cazul proiectelor finanțate din fonduri europene.
”Mă bucur de finalizarea acestui proiect, dar și pentru cele ce urmează. A fost prima plată efectuată pe Programul regional Vest, am arătat că acest sistem funcționează. Eu vad pe lângă infrastructura care aduce calitate vieții, poluarea, zgomotul au scăzut, au fost realizate rampele de acces la stațiile de tramvai, la nivel. Ce mi-aș dori eu să văd mai multă preocupare, este pe zona de întreținere. Lipsesc două capitole importante în activitatea din ultimii ani din România: cultură mentenanței și cultură colaborării”, a afirmat Maxim.
Primăria Municipiului Timișoara, în calitate de beneficiar, și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management, au anunțat joi finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitare linii de tramvai și modernizarea tramei stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4 – Bulevardul Cetății”. Valoarea totală a proiectului este de 110.805.689 lei, din care 66.631.207 lei reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene, provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest în calitate de Autoritate de Management.
Proiectul a implicat modernizarea liniei de tramvai și a părții carosabile pe o lungime totală de 3,5 km, amenajarea pistelor pentru biciclete pe ambele părți ale bulevardului pe o distanță totală de 2,88 km, construirea a nouă stații moderne pentru transportul public, instalarea a cinci sisteme noi de bike-sharing și a trei sisteme de management al traficului.
De asemenea, au fost implementate patru tipuri de măsuri pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități: locuri speciale de parcare, marcaje tactile, rampe de acces și sisteme acustice pentru instalațiile de semaforizare.
Obiectivele generale ale proiectului sunt: creșterea vitezei medii de circulație, reducerea cheltuielilor de exploatare, întreținere și reparații, îmbunătățirea siguranței în trafic, sporirea confortului călătorilor și a parametrilor de mediu afectați de transportul public, precum și reducerea duratei și a costurilor transportului de călători. Obiectivele specifice ale proiectului includ reabilitarea liniei de tramvai, amenajarea trotuarelor, a pistelor pentru biciclete și a zonelor verzi, precum și creșterea confortului și siguranței circulației.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1402 (s) | 32 queries | Mysql time :0.003989 (s)
Comentarii (0)