News Flash:

Prefectul Mihai Ritivoiu vrea schimbarea legii amenzilor pentru muzica data la maxim: Ce inseamna 250 de lei in comparatie cu bugetul pentru muzica

11 August 2022
192 Vizualizari | 0 Comentarii
amenzi muzica tare

Prefectul judetului Timis, Mihai Ritivoiu considera ca actuala legislatie a amenzilor pentru volumul ridicat al muzicii este una prea permisiva in comparatie cu bugetele locatiilor care primesc sanctiuni. Legislatia ar trebui sa fie schimbata pentru ca, conform prefectului, o amenda in valoare de 250 de lei nu schimba cu nimic confortul oamenilor care se plang de muzica data prea tare:


E din nou august, luna concediilor. Milioane de romani se intorc in tara, la rude, la radacini. Ne-am obisnuit deja si cu exuberanta unei categorii mai dinamice a acestora. Ii recunoastem usor dupa limuzinele opulente, dupa agresivitatea in limbaj si in trafic, dupa scandalurile si bataile care ii insotesc. Dupa un an greu de munca, legi respectate si multe taxe platite, oamenii vor sa se celebreze miracolul verii alaturi de cei dragi.
Este o luna grea pentru Politie. Alerta mare in trafic, zeci de sesizari pentru tulburarea linistii publice, chefuri cu lautari, muzica data la maxim, cetateni deranjati. Iar aici ajungem la un subiect delicat: amenzile. Legiuitorul, in intelepciunea-i, a prevazut amenzi contraventionale pentru incalcarea unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice. Doar ca actualele prevederi permit achitarea in 15 zile a jumatate din minimul amenzii primite. Atentie! Nu jumatate din amenda primita, ci jumatate din minim! Adica o suma modica, de 100 pana la 250 de lei. Nu vreau sa intru aici in subtilitati analitice privind avantajele sau dezavantajele unei asemena prevederi. Dar va dau un caz concret: nunta mare, lautari scumpi de la Bucuresti, chef monstru cu buget de zeci de mii de euro doar pe muzica. Vecinii sunt deranjati, cheama Politia Locala. Politia constata si amendeaza. La cinci minute dupa ce pleca Politia, muzica revine la acelasi volum, cu dedicatii si urlete la microfon. Vine iar Politia si mai da o amenda. Care amenda, platita la jumatate din minim, inseamna maxim 250 de lei. Hai sa facem un calcul: patru ore de chef nebun, cu o amenda la jumatate din minim in valoare de 250 de lei la fiecare cinci minute inseamna o amenda totala de 12.000 lei. Putin peste 2.000 de euro. Ce inseamna aceasta suma in comparatie cu un buget de mii sau zeci de mii de euro doar pentru muzica? Un mizilic, ca doar o data se-nsoara baiatul!
De aceea, consider ca se impune o rediscutare a regimului amenzilor si mai ales a platii acestora. De ce jumatate din minim si nu jumatate din amenda? Amenda se aplica proportional cu gravitatea faptei, deci e evident ca ar trebui sa existe o corelatie. In plus, daca pentru o prima abatere se mai poate intelege o plata la jumatate, ca poate omul a gresit sau a fost luat de val, in schimb daca se repeta contraventia intr-un termen de 24 de ore, amenda ar trebui sa fie maxima, iar posibilitatea de plata partiala sa fie inexistenta!  
Pentru contravenientii ce tulbura ordinea publica, amenzile repetate - si asa mici - sunt un prilej de fala si ironie. In schimb pentru noi, toti ceilalti, incepand cu Politia care pur si simplu nu are parghii sa impuna legea in aceste cazuri si terminand cu ultimul cetatean platitor de taxe, este o umilinta suprema. Dar una care poate fi corectata destul de usor! a explicat prefectul.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1008 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028855 (s)