News Flash:

Persoanele care au alunite in aceste locuri ale corpului sunt foarte romantice!

3 Noiembrie 2017
1264 Vizualizari | 0 Comentarii
alunita

Pe coate, in spatele urechii, in talpa sau chiar pe frunte. Alunitele pot aparea oriunde, iar culturile din intreaga lume au incercat sa inteleaga si sa interpreteze de ce au oamenii aceste alunite. O persoana are, in medie, de la 10 la 45 de alunite pe corpul sau. Iti vom dezvalui azi sensul pe care pozitionarea alunitelor il are.

1. Alunita pe tampla

Reprezinta nevoia de a calatori, de a explora locuri noi, iar o astfel de expeditie interesanta ar putea avea loc cat de curand. Poate fi semnul inceputului unei etape a vietii foarte speciala. Astrologia chineza spune ca persoanele cu alunite in zona tamplelor sunt foarte ambitioase si determinate in ceea ce fac.

2. Alunita in mijlocul fruntii

Este semnul unei cariere promitatoare. Chiar daca nu iti iubesti actualul loc de munca, nu trebuie sa iti faci griji. Rezultatele pozitive vor veni mai repede decat crezi. Ai putea lua in calcul o schimbare a domeniului de activitate. Aceasta ar putea fi cheia succesului tau.

3. Alunita sub spranceana

Este semnul loialitatii fata de familie si de casa. Inseamna si ca esti o persoana sociabila, careia ii place sa fie inconjurata de oameni, chiar sa conduca grupuri. De obicei, acesti oameni chiar sunt lideri in mod natural, atat in viata personala, cat si in cea profesionala. In cultura chineza, aceasta alunita vorbeste despre noroc si bogatie.

4. In coltul buzelor

Probabil ca cea mai cunoscuta persoana cu o astfel de alunita este Cindy Crawford. Dincolo de faptul ca arata foarte frumos pozitionata astfel, alunita vorbeste despre o persoana care iubeste lucrurile fine in viata, dar si despre materialism. Daca ai o alunita plasata in acest loc se poate spune ca esti o persoana destul de materialista, care se concentreaza pe venituri.

5. Pe obraz

Daca e plasata mai aproape de ureche, simbolizeaza un adevarat lider, atat la locul de munca, cat si in viata ta personala. Plasata in mijlocul obrazului inseamna si bogatie.

In cazul in care alunita este un pic mai mica simbolizeaza singuratatea. Astrologia chineza considera ca, atunci cand alunita este asezata aproape de pliul zambetului, accidentele ar putea fi iminente.

6. In palma

Stii cum sa economisesti bani si nu te arunci sa cheltuiesti aiurea. Esti o persoana ambitioasa si nu astepti sa ti se ceara sa muncesti din greu. Esti si un bun manager si ai idei bune in ceea ce priveste investitiile. Oamenii au incredere sa iti ceara sfatul.

7. Alunita in talpa

O alunita in talpa arata o persoana care are nevoie sa calatoreasca, sa descopere tari si culturi fascinante si pentru a intalni oameni interesanti.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1229 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005451 (s)