Daca vezi femeia numai prin prisma sexului si nu a afectivitatii ei, atunci nu am realizat nimic, pentru ca o sotie, cand pregateste ciorba si taie marar si mai pune ceva pe acolo, lucrul asta il face cu afectiune; apoi, cand vii la masa tu, ca sot si iti asaza farfuria in fata (sau iti pui singur, daca ai un pic de bun simt, pentru ca ea este ocupata), tu mananci o mancare plina de afectiune. Daca nu se intampla lucrul asta, atunci nu mai este cazul sa ne casatorim, pentru ca putem manca o ciorba poate mai buna si mai diversificata la restaurant, iar daca vreti, pentru rufe exista spalatorii.


Scopul este sa vedem in sotia noastra ceea ce Hristos a vazut in Biserica. Si daca reusim acest lucru, atunci totul este bine. Daca insa o folosim pe sotia noastra (in crestinism, dupa 2 milenii de crestinism) ca obiect de placere, inchipuiti-va unde ne situam in istorie. Dupa 2000 de ani de crestinism ne folosim sotia tot ca obiect de placere! Acest lucru se intampla inca in zilele noastre, caci ne culcam cu sotiile noastre, dar tot ce rezulta din asta trebuie omorat. Cu mainile noastre o ducem la clinica, la „uzina” de omorat copii. Sau acum ne-am mai desteptat, zicem noi, ii dam pastile anticonceptionale si o folosim pe sotia noastra tot ca simplu obiect de placere. Pentru ca intre noi si ea nu exista decat un singur scop: placerea. Aceasta este situatia reala. Nu generalizam, ci numai spunem asa. Ne folosim sotiile ca obiecte de placere si condamnam paganismul de pana in Hristos, care adusese femeia in stadiul acesta.

Hristos S-a silit pana la jertfa si a ridicat-o in starea binemeritata ei, iar noi ne injosim sotia in halul acesta. Atunci inseamna ca ea nu mai este libera, inseamna ca noi suntem niste libertini, inseamna ca zadarnic am fost tineri ca n-am stiut sa gandim, inseamna ca zadarnic avem tinerete.

Parintele Nicolae Tanase, Extras din ”Sotul ideal, sotia ideala”, Ed. Anastasis